Părerea politicienilor: Cine e de vină pentru sistarea lucrărilor la Centura Tecuciului

Părerea politicienilor: Cine e de vină pentru sistarea lucrărilor la Centura Tecuciului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am încercat să aflăm de la politicienii care reprezintă Tecuciul cine e de vină pentru sistarea lucrărilor şi ce şanse are să fie finalizată anul acesta.

Daniel Ţuchel, primarul municipiului Tecuci: "Cu centura Tecuciului, din păcate, am avut numai necazuri. Ea a fost adjudecată de o firmă portugheză în colaborare cu Atlasul dlui Marius Necula, au dus-o până într-un anumit stadiu fizic, după care au abandonat-o. În momentul de faţă, din informaţiile neoficiale pe care le am - oficial nu am primit niciun document, a fost reziliat contractul din cauza neîndeplinirii sarcinilor contractuale şi a nerespectării termenelor. Singura explicaţie plauzibilă este că s-a adjudecat la un preţ foarte mic, şi acesta a fost, se pare, motivul pentru care au abandonat lucrarea. Urmează să intre în procedură de licitaţie în perioada imediat următoare şi sper să se reatribuie unei societăţi care s-o finalizeze până la 31 decembrie 2014."

Mircea Toader, deputat PDL: "Cauza principală a fost că selecţia pentru execuţia acestei lucrări a mers pe cifre, nu pe capacitatea de a şi realiza investiţia. Firma respectivă, un portughez care a fost doar cu numele, în loc să facă treabă şi-a trimis numai reprezentanţii, nu s-a înţeles cu subcontractorul din România, cert este că toţi au lăsat-o de izbelişte. La momentul respectiv, noi nu mai eram la Ministerul Transporturilor, nu am mai avut pârghiile pentru a verifica şi a împinge mai departe investiţia, care la ora actuală e blocată. Se relicitează şi, dacă se dă drumul la câştigător foarte repede, se poate termina până la finele anului."

Laurenţiu Chirvăsuţă, deputat PSD: "De vină au fost problemele legate de finanţare. De finalizat, nu cred că se va finaliza anul acesta, dar până la finele anului viitor sigur va fi gata."

Citit 1215 ori Ultima modificare Duminică, 13 Aprilie 2014 21:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.