Bugetul Galaţiului a fost „peticit” prin transferarea banilor de la un capitol la altul. Astfel, pentru a asigura finanţarea temporară a proiectelor europene aflate în derulare la patru licee din Galaţi, s-au luat banii destinaţi finanţării altui proiect european. Mai exact, pentru că proiectul „Sisteme inteligente pentru managementul traficului” va fi cofinanţat dintr-un împrumut făcut de Primărie, suma prevăzută iniţial, 8,3 milioane de lei, a fost mutată la capitolul „Învăţământ”. Suma va fi împărţită între Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", Colegiul Tehnic de Alimentaţia şi Turism „Dumitru Moţoc”, Colegiul Tehnic Transporturi Căi Ferate şi Colegiul Tehnic "Paul Dimo" care derulează proiecte europene privind educaţia. Cheltuielile de personal aferente Poliţiei Locale au fost diminuate cu 640.000 de lei, iar banii s-au împărţit între Primărie – 600.000 de lei şi Teatrul Dramatic – 40.000 de lei, tot pentru cheltuieli de personal.
Bugetul Galaţiului, "peticit" cu votul aleşilor. De unde au fost TRANSFERAŢI BANII Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
„Scos din sărite” cu Serghei Drumul de legătură de 480 milioane de lei, din nou la licitaţie Cununii şi petreceri private, în sala de şedinţe şi pe terasa unei instituții publice Balta Zătun, redeschisă pentru pescuit recreativ Cum ne-am putea recupera bani din taxa de salubrizare
Mai multe din această categorie:

