PALMIERII, relocaţi la General
Foto: ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

PALMIERII, relocaţi la General
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

"Palmieri avem, maimuţe ne mai lipsesc", aşa comentau mucaliţii atunci când oraşul teilor s-a pricopsit cu nişte palmieri la ghiveci. Vestea bună este că toţi cei opt palmieri ai Galaţiului au părăsit sera SC Gospodărire Urbană SRL şi au fost amplasaţi în spaţiul verde din mijlocul Pieţei Energiei, zonă cunoscută drept "la General". Deşi, ironic vorbind, nota de exotism era "tocmai ce-i lipsea" din punct de vedere estetic acestei zone a oraşului, trebuie să ne reamintim că este al treilea loc pe care îl schimbă copacii în oraşul de la Dunăre.

În primii ani în Galaţi, palmierii făceau umbră pe scuarul străzii Brăilei, zona băncilor. Apoi, Primăria a hotărât să-i mute în parcul de la Elice, nu ca să poată admira şi ei Dunărea, ci pentru că aşa ar fi recomandat nişte peisagişti. Acum însă, din pricina lucrărilor de remediere a Falezogăurii, palmierii au părăsit zona centrală a oraşului pentru zone mai periferice.

Citit 17264 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Mai 2017 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.