Te-ai putea gândi că, dacă ești proprietarul unui apartament în care nu locuiește nimeni tot anul, atunci ai consum zero și, în consecință, nimic de plătit la energia electrică. O familie din Galați a descoperit că lucrurile nu stau chiar așa... Elena M. spune că, împreună cu familia, vine doar o dată pe an în apartamentul pe care îl deține într-un bloc din Galați. Deși, în tot restul anului, apartamentul este nelocuit și are consum zero de energie electrică, continu ...
O franțuzoaică vinde un buncăr militar din cel de-Al Doilea Război Mondial. Ea spune că este o „afacere solidă” și le propune cumpărătorilor mai multe idei de utilizare a construcției. Pentru buncărul aflat în nordul Franței, femeia cere peste 260.000 de euro, potrivit Mediafax. Construcția din beton, situată lângă granița cu Belgia, a servit drept centru de ascultare pentru armata germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un potențial cumpărător ar dori s ...
„În momentul de față, acea investiție este blocată și, după doi ani jumătate, greu de crezut că belgienii încă mai au apetitul aferent pentru a merge mai departe”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, despre promisa fabrică de baterii pe care Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) ar fi trebuit să o dezvolte în Zona Liberă. Politicianul este însă optimist cu privire la interesul altor investitori pentru orașul nostru. „De două investiții ext ...

„Nu veni în Belgia”

Vineri, 21 Martie 2025 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Belgia a lansat o campanie digitală pentru a descuraja solicitanții de azil să vină pe teritoriul său. Campania se numește „Nu veni aici” și este inițiată de Anneleen Van Bossuyt, ministrul azilului și migrației, membru al unui partid naționalist flamand. „Belgia nu mai este o țară a laptelui și mierii”, a scris ea într-un comunicat de presă, citat de Mediafax. De altfel, partidele de guvernământ s-au angajat să „intensifice și să modernizeze campaniile de descura ...
Poliția federală belgiană a percheziționat joi sediul gigantului tehnologic chinez Huawei din Bruxelles și locuințele mai multora dintre lobbyiștii companiei, sub suspiciunea că ar fi putut participa la infracțiuni de luare de mită, fals, spălare de bani și organizare criminală cu membri ai Parlamentului European, informează EFE, care citează o investigație publicată în cursul dimineții de ziarele belgiene Le Soir și Knack şi portalurile de investigație 'Follow the Money' ...

Liderul conservatorilor flamanzi, premier al Belgiei

Luni, 03 Februarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul conservatorilor flamanzi, Bart De Wever, a devenit oficial, luni, noul prim-ministru al Belgiei, depunând jurământul în fața regelui Filip la Palatul Regal, împreună cu cei 14 membri ai guvernului său, relatează AFP. Liderul în vârstă de 54 de ani, dintre care 12 ani petrecuți ca primar al orașului Antwerp, este primul separatist flamand care conduce guvernul federal din Belgia. La aproape opt luni de la alegerile legislative, marcate de victoria partidului său (N-VA) în ...
Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, Belgia, Estonia şi Republica Moldova sunt ţările în care municipiul Galaţi a fost reprezentat, în cursul anului 2024, la diferite evenimente, reuniuni şi întâlniri internaţionale. Cele mai numeroase, în cadrul unor proiecte europene pe care Primăria Galaţi le derulează în parteneriat cu alte oraşe europene. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să ...
Chiar dacă perioada de mercato s-a închis de aproape o lună, repetatele anunțuri ale lui Dorinel Munteanu că va mai aduce jucători au fost confirmate. Astfel, în curtea Oțelului a ajuns de luni belgianul Samy Bourard (foto). În vârstă de 28 de ani, evoluează pe post de inter și poate fi folosit și ca extremă. În ultimele două sezoane, Bourard a jucat în Israel pentru Hapoel Hadera, echipă de la care a sosit și Jonathan Cisse în urmă cu un an. Dacă sezonul anterior n-a fost ...

Vasile Şeicaru va cânta în Franţa, Germania şi Belgia

Miercuri, 02 Octombrie 2024 10:37 | Publicat în SOCIETATE
Cunoscutul cantautor gălăţean Vasile Şeicaru va susţine, luna aceasta, un turneu în Europa de Vest, urmând să cânte în trei ţări unde trăiesc importante comunităţi de români. Folkistul născut la Oancea are programate şase recitaluri, care se vor desfăşura în perioada 5-27 octombrie 2024, la Strasbourg, Paris, Dijon (Franţa), Dortmund (Germania), Roeselare şi Bruxelles (Belgia). Şeicaru va fi acompaniat la clape de Nicolae Matei. ...
Germania a extins, începând de luni, controalele la granițele terestre, ca parte a măsurilor împotriva migrației ilegale. Verificări se fac la toate granițele cu vecinii Germaniei, deși acestea se află în zona de liberă circulație Spațiul Schengen. Măsura a stârnit indignarea țărilor vecine. De luni, se fac verificări la granițele cu Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Belgia și Danemarca, potrivit Sky News. Până în prezent, au fost controale doar la frontierele cu Aust ...
Pagina 1 din 3