Românii ar putea avea mai multe zile libere

Vineri, 13 Mai 2022 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deputaţii PNL Gabriel Andronache şi Daniel Gheorghe şi liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis au depus la Senat un proiect de lege care prevede că, în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu zilele de sâmbătă şi duminică, atunci liberele sunt acordate în următoarele zile, imediat după cele de repaus săptămânal. Iniţiativa legislativă modifică şi completează art.139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. „Acordarea zilelor libe ...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că trebuie modificată Constituţia, având în vedere că societatea se modernizează şi a menţionat că este necesar ca acest proces amplu să fie "pornit repede"."Este un proces amplu şi urmează printr-o dezbatere în Parlament cu toate instituţiile. Dar, de obicei când ai majorităţi atât de consistente, cum există această coaliţie cu o asemenea majoritate în Parlament, îţi propui şi lucruri mai îndrăzn ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiţii publice, cu excepţia contractelor finanţate din fonduri europene, şi va aloca de la buget 1,77 de miliarde de lei pentru această măsură, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.Acesta a prezentat şi câteva exemple: "preţul metalului a crescut cu 70% în perioada ianuarie-martie 2022, al cimentului cu 20 de procente. Şi manopera a înregistrat creşte ...
Structura anului școlar va fi schimbată radical - în loc de semestre vor exista cinci module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe, a anunțat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Tezele ar urma să dispară și să existe două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar, însă în acest sens nu a fost luată o decizie finală, urmând să fie modificat Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuni ...

Ziua Lecturii modifică programul în şcoli

Luni, 14 Februarie 2022 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a decis ca marţi, 15 februarie 2022, programul să se modifice în toate şcolile, astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11,00 şi la ora 14,00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii. Cîmpeanu a afirmat că, începând din acest an, România are o Zi Naţională a Lecturii, iar într-o ţară în care sub 10 la ...
Dan Barna și George Simion au anunțat că USR și AUR vor ataca la Curtea Constituțională (CCR) modificarea regulamentului Camerei Deputaților, aprobată miercuri în ședința de plen. "Alianța pentru Unirea Românilor va ataca această hotărâre neconstituțională și e profund dezgustată de felul în care, pentru un singur om care a greșit, vor să taxeze întregi partide și întregi grupuri. Pumnul pe care îl puneți în gura opoziției s-ar putea să ricoșeze", a spus copreș ...

Un nou protocol pentru tratamentul COVID-19

Vineri, 21 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministerul Sănătății (MS) a modificat, pentru a doua oară în tot atâtea săptămâni, protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2. Autoritățile spun că schimbările au în vedere creșterea accesului pacientului la tratament precoce, în ambulatoriu. Medicația antivirală orală va putea fi prescrisă în centrele ambulatorii de evaluare de către medicii de orice specialitate, pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2. Unul dintre medicamente, respectiv Favipiravir, ...
Peste 213,5 milioane de lei fără TVA reprezintă valoarea maximă însumată a celor 88 de contracte şi acorduri-cadru pe care, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Primăria Galaţi le-a atribuit, în urma licitaţiilor şi a negocierilor fără publicare prealabilă, pe parcursul anului 2021. Aproape 66 la sută din aceşti bani ar urma să ajungă la companiile şi asocierile de firme care formează Top 10 al marilor câştigătoare de contracte pe bani pu ...
După ce a fost majorat, în octombrie, cu peste 6,18 milioane de lei fără TVA, contractul pentru modernizarea axei Traian Vuia - Henri Coandă - George Coşbuc (tronson Henri Coandă - Alexandru Măcelaru) a fost prelungit cu încă opt luni. Anunţurile de modificare au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Contractul pentru "Modernizare linii tramvai și carosabil - străzile Traian Vuia, Henri Coandă, George Coșbuc (tronson Henri Coandă - strada Al. Măcelaru)" ...
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) readuce în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Instituția menționează și situațiile în care abonații pot renunța la contracte fără a plăti despăgubiri. Utilizatorul de internet, telefonie sau servicii TV poate solicita schimbarea pla ...
Pagina 1 din 9