Discuţii la Guvern privind drepturile de autor

Discuţii la Guvern privind drepturile de autor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Ilie Bolojan a avut, luni, consultări cu artiștii din România, pe tema modificării legislației din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, pentru armonizarea legilor naționale cu cele european şi pentru simplificarea și îmbunătățirea mecanismului actual.

Discuțiile au fost axate asupra modificărilor propuse de Ministerul Culturii cu privire la comunicarea publică a operelor muzicale, reconfigurarea mecanismului de colectare în cazul comunicării publice a operelor în scop ambiental, precum și reorganizarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Aceste prevederi sunt incluse în proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, precum și privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități publice din domeniul culturii.

Proiectul de act normativ preia în legislația națională normele europene și a fost finalizat în urma dialogului cu reprezentanții Comisiei Europene, mai arată comunicatul de presă al Executivului.

Ministerul Culturii a propus înlocuirea licenței colective extinse, pentru ca fiecare autor să poată decide cu privire la difuzarea propriilor opere.

Citit 250 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2025 18:20

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro