Probleme de patologie infecţioasă la frontiere

Marți, 15 Mai 2018 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Membrii Fundaţiei Medicale Universitare „Dunărea de Jos” din Galaţi anunţă organizarea conferinţei naţionale cu participare internaţională „Probleme de Patologie Infecţioasă la Frontiere”, care va avea loc la Hotel Vega, în perioada 7-9 iunie. Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Colegiul Medicilor, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Galaţi, Academia Europeană HIV/SIDA şi de Boli Infecţioase, Societatea Română ...

Probleme pentru gălăţeni, la achitarea ratelor la bănci

Miercuri, 11 Aprilie 2018 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut, la nivel naţional, cu 1,12 la sută în februarie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 672.516, reiese din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR). Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,24 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,12 miliarde în lei şi echivalentul a 2,92 miliarde lei în eur ...
Principalele probleme cu care se confruntă românii la nivel personal sunt creşterea preţurilor şi situaţia financiară a gospodăriilor sau costul traiului zilnic, arată studiul „Eurobarometru standard 88”, publicat luni de Comisia Europeană. Conform studiului, principalele probleme cu care se confruntă românii la nivel personal sunt creşterea preţurilor, costul traiului zilnic (29 la sută, media europeană fiind de 30 la sută), sistemul de îngrijire al sănătăţii şi de se ...

Două sirene au PROBLEME cu acumulatorii

Miercuri, 07 Februarie 2018 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Galaţi a verificat miercuri, 7 februarie 2018, sirenele de alarmare din municipiu şi din judeţ. La nivelul municipiului, au fost verificate 176 de sirene, dintre acestea 156 fiind acţionate în sistem centralizat, iar 20 acţionate manual. În urma testării, s-a constatat că 174 de sirene funcţionează normal, alte două având probleme cu acumulatorii de alimentare, situaţie care va fi remediată în cel mai scurt timp posibil. ...
Președintele Organizației Județene Galați a PSD, europarlamentarul Dan Nica susține, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că o organizare cât mai rapidă a Comitetului Executiv Național al PSD (CEx) este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă partidul în acest moment. „Cred că PSD se află într-o situație deosebită datorită unor probleme de natură internă pe care doar noi putem să ni le rezolvăm. Consider că aceste probleme se d ...
Unitatea Medico-Socială de la Găneşti, care găzduieşte pacienţi cu grave probleme psihice, va fi extinsă, până la finele anului viitor. Consiliul Judeţean (CJ) va construi un nou corp spitalului, cu demisol, parter şi două etaje, care va avea o capacitate de 50 de locuri (paturi). Contractul de lucrări, estimat la peste trei milioane de euro (cu TVA) va fi lansat la licitaţie, în scurt timp, documentaţia aflându-se, la acest moment, în procedură de validare la Agenţia Naţion ...

APIA. Probleme la plata finală a subvenţiilor pentru fermieri?

Miercuri, 13 Decembrie 2017 00:03 | Publicat în Prima Pagina
Situaţia de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pare să se complice la sfârşit de an, în urma licitaţiei cu scandal pentru dezvoltarea şi mentenanţa sistemului IT destinat plăţilor către fermieri. Reamintim că licitaţia de peste 21,2 milioane de euro pentru dezvoltarea şi mentenanţa sistemului IT al APIA a ajuns în instanţă, după ce Siveco a dat în judecată APIA, la jumătatea lunii noiembrie, pentru că oferta companiei IT a fost exclusă de la ...

Problemele celor mici vor fi soluţionate de Avocatul Copilului

Duminică, 15 Octombrie 2017 09:00 | Publicat în JURIDIC
Guvernul a aprobat, în şedinţa de săptămâna aceasta, înfiinţarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului. Astfel, proiectul de lege adoptat de Executiv modifică şi completează Legea nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, şi le dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct la Avocatului Copilului. Până acum, problema ...

Balonări frecvente, probleme cu fierea

Sâmbătă, 05 August 2017 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
De cele mai multe ori când bila este dată peste cap, te poţi confrunta cu senzaţia de balonare sau chiar cu indigestia. În acest caz, este recomandată utilizarea cărbunelui medicinal, un supliment natural care va elimina gazele din intestine. Atunci când este afectată bila şi mănânci alimente bogate în grăsimi, digerarea acestora poate fi îngreunată, confruntându-te astfel cu o toleranţă redusă la alimentele cu un conţinut caloric mărit. ...

La Cuca, perspectivele au rămas cât nuca (FOTO)

Miercuri, 12 Iulie 2017 12:00 | Publicat în SATUL
Cuca, o comună din judeţul Galaţi, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraş, pare, la prima vedere, una îngrijită, modernizată şi cu străzi asfaltate şi bine puse la punct. Realitatea este însă cu totul alta. În cadrul vizitei noastre am dorit să aflăm mai multe despre comună chiar de la primarul acesteia, Vlad Mihăiţă, însă acesta a refuzat să discute cu noi, preferând să nu ofere nicio declaraţie despre localitatea pe care o conduce. Localitate de altfel mărici ...
Pagina 9 din 20