Primăria municipiului Galaţi anunţă că, la solicitarea Arhiepiscopiei "Dunărea de Jos", Comisia de Siguranţa Circulaţiei Rutiere a dat aviz favorabil unor restricţii de circulaţie. Astfel, sâmbătă, 31 martie, în intervalul orar 15,00 - 15,30, în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim - Floriile, se va organiza "Pelerinajul de Florii", pe traseul Biserica "Vovidenia" - Catedrala Arhiepiscopală. Deplasarea se va face pe banda I a carosabilului străzii Domnească. Co ...
Un teren viran plin de gunoaie şi îngrădit, acesta este peisajul nedemn de centrul oraşului care tronează pe strada Domnească, lângă Policlinica cu Plată, monument de arhitectură inclus în patrimoniul istoric al Galaţiului. Spaţiul generos rămas pe locul scheletului demolat al Arenei de Box s-ar putea transforma într-o elegantă piaţetă publică, dacă aleşii locali vor fi de acord cu proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Ionuţ Pucheanu.O adevărată junglă, în care s ...

Tur pietonal. Strada Domnească – Povestea mea de la Pension la Palat

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017 19:00 | Publicat în CULTURA
Pe 29 septembrie, cu ocazia "Nopţii Cercetătorilor Europeni", Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie şi Asociaţia „Mila 80” invită gălăţenii la turul pietonal ghidat „De la Pension la Palat”. Conform programului evenimentului, cei ce doresc să ia parte trebuie să fie prezenţi la sediul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie la ora 19,00 (fostul Institut/ Pension „Notre Dame de Sion”, Domnească nr. 111). Acolo va avea loc lansarea expoziţiei „Galaţiul ...
O ditamai groapă s-a căscat fix sub nasul Primăriei municipiului Galaţi, care nu mai pridideşte, de ieri încoace, să tot numere surpările şi tasările din oraş. Pe strada Domnească, mai bine de jumătate din trotuarul din zona Universităţii s-a prăbuşit pur şi simplu în gol. Groapa a înghiţit dalele, dar încă nu s-a săturat. Terenul continuă să se surpe până la bordură, iar dalele se clatină, dovadă că nu mai au pe ce să stea. În zona respectivă, întreg trotuar ...
O adevărată junglă, în care s-ar putea adăposti şi balaurii, nu doar o haită de maidanezi, a crescut lângă Policlinica cu Plată, pe locul scheletului demolat al Arenei de Box. Vestea bună este că pe spaţiul generos, invadat acum de vegetaţie şi de gunoaie, ar putea fi amenajată o parcare subterană, cu piaţetă deasupra, investiţie pentru care Primăria caută un proiectant. În noiembrie 2013, când s-a apucat să demoleze arena începută în 1988 şi neterminată vreodată, ...
Un stil arhitectural urban contemporan şi expoziţii de artă şi design în Pasajul Dunărea - asta îşi doreşte Primăria municipiului Galaţi pentru zona centrală a oraşului, cuprinsă între Complexul Comercial Potcoava de Aur - strada Domnească - Hotel Galaţi - strada Navelor. Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi principalii indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de consilierii locali. Carosabil şi trotuare degradate, pe care apa ploilor bălteşte, i ...
Primăria municipiului Galaţi plănuieşte să instituie sensuri unice pe cinci artere importante de circulaţie din oraş. Ca să fie sigură că nu greşeşte, a organizat o achiziţie publică pentru atribuirea unui contract de servicii de proiectare pentru "Reglementari privind circulaţia cuprinsă între străzile Basarabiei - Mihai Bravu - Domnească - Prundului - Traian prin marcarea de sensuri unice".Valoarea estimată a contractului este de 25.500 de lei fără TVA, iar criteriul de a ...

Trasee de transport deviate în noaptea de Înviere

Sâmbătă, 15 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Restricţiile de trafic din noaptea de Înviere, anunţate de Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi, vor afecta şi transportul public local de persoane. Astfel, după cum v-am anunţat, circulaţia rutieră va fi întreruptă pe strada Domnească, între arterele Basarabiei şi strada Episcop Melchisedec Ştefănescu, începând din seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie, ora 20,00, şi până în dimineaţa zilei de duminică, 16 aprilie, ora 8,00.„Traseele 102 şi 105, asigurat ...
Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi anunţă că pe strada Domnească, între arterele Basarabiei şi Episcop Melchisedec Ştefănescu, circulaţia va fi blocată începând din seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie, ora 20,00, şi până în dimineaţa zilei de duminică, 16 aprilie, ora 6,00. Iniţial, autorităţile anunţaseră o durată a restricţiei mult mai mică, de doar trei ore. Măsura este necesară pentru buna desfăşurare a Slujbei Învierii Domnului, în faţa Ca ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă că sâmbătă, 8 aprilie, între orele 15,30 şi 16,30, traficul pe strada Domnească va fi îngreunat. Motivul este că, pe banda I a carosabilului se va desfăşura "Pelerinajul de Florii", pe traseul Biserica "Vovidenia" - Catedrala Arhiepiscopală. Pe 15 aprilie, începând cu ora 23,00 şi până pe 16 aprilie, ora 1,30, va fi restricţionată circulaţia pe strada Domnească, între arterele Basarabiei şi Ep. Melchisedec Ştefănescu, pentru buna d ...
Pagina 3 din 9