Cel mai vechi suporter al Oțelului, în continuare alături de echipă

Cel mai vechi suporter al Oțelului, în continuare alături de echipă
Alexe Roșcan (cel cu șapcă), alături de fiul său, Dan, la unul dintre meciurile de acasă ale Oțelului din acest sezon
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Alexe Roșcan (85 de ani) este unul dintre cei care au asistat la nașterea grupării gălățene în anii '60 și care încă susține proiectul clubului roș-alb-albastru.

La mijlocul anilor '60, sub tutela Combinatului Siderurgic Galați și cu susținerea unor tineri entuziaști, se năștea povestea unui club ce avea să ajungă la cel mai înalt nivel posibil - câștigarea campionatului și participarea în Liga Campionilor. Unul dintre tinerii de atunci care au aderat la susținerea clubului cu toate resursele necesare a fost Alexe Roșcan. Ajuns la vârsta de 85 ani, acesta se confundă cu istoria Oțelului, club pe care l-a îndrăgit atât de mult încât a transmis ca o moștenire atașamentul său către propriii fii, Dan și Teodor.

"Istoria Oțelului a fost una extrem de tumultuoasă, cu multe piedici puse, cu multe obstacole, însă a existat întotdeauna un spirit al oamenilor care au dorit ca povestea să meargă mai departe. În momentul în care s-a înființat clubul, lucram în Combinat. Cu toate că urmăream fotbalul și înainte, de-abia de atunci am început să susțin cu adevărat o echipă și aceasta a fost Oțelul. Pentru mine rămâne o imensă bucurie, cea mai mare a vieții mele, că am putut să asist la câștigarea campionatului în 2011".

Membru socios din 1969

O adevărată enciclopedie a fotbalului gălățean, cu o memorie ieșită din comun, Alexe Roșcan poate enumera la rând, fără să se încurce, jucători și antrenori ai Oțelului din perioade de mult uitate până în prezent. Mai are încă legitimația cu primul abonament din 1969 de la Clubul Sportiv Oțelul Galați, ca atestat veridic al autenticității susținerii sale necondiționate.

Devotamenul domnului Roșcan este unul ieșit din comun, având în vedere că încă susține clubul la mai bine de 50 de ani de la înființare. Alexe Roșcan încă participă la meciurile de pe teren propriu ale echipei.

"Chiar dacă nu mai văd pe toată suprafața terenului, măcar pe jumătate de teren cât văd și atmosfera de meci din jur mă fac să vin în continuare la meciuri. Este important ca un suporter să susțină cât mai activ echipa sa de suflet, pentru ca aceasta să prospere. Îmi doresc să apuc să mai văd măcar o promovare a echipei".

Atașamentul față de Oțelul, moștenire de familie

Cei doi fii ai săi, Dan și Teodor, au prins drag de Oțelul și susțin clubul îndeaproape. Dan Roșcan, fiul lui Alexe, a fost unul dintre cei mai activi oameni la reînființarea Oțelului din 2016, devenind la momentul respectiv chiar membru în Comitetul Director. Cu toate că a renunțat la acest rol, susține echipa în continuare, fiind prezent chiar și la majoritatea meciurilor din deplasare sau la antrenamente, nu doar la meciurile de acasă. La rândul său, Dan Roșcan i-a transmis atașamentul pentru echipă fiului său, Cosmin.

Povestea familiei Roșcan este una de-a dreptul impresionantă și merită apreciat efortul acestor oameni dedicați pentru ca Oțelul să-și continue activitatea, ori ca flacăra dintre furnale să ardă în continuare, așa cum le place fanilor să exclame. Altfel spus, cât timp există rădăcini în familia Roșcan, va exista și Oțelul!

Citit 3389 ori Ultima modificare Vineri, 22 Octombrie 2021 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.