Fostul sediu al Primăriei Galaţi, scos la vânzare
Foto: Sotheby's România

Fostul sediu al Primăriei Galaţi, scos la vânzare
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Nu mai puţin de 2.450.000 de euro este preţul cu care fostul „Grand Hotel” - imobilul de pe strada Domnească nr. 38, care a găzduit şi Primăria municipiului Galaţi - a fost scos la vânzare printr-un anunţ publicat de Sotheby's România. Nu este prima dată când i se caută cumpărător sau chiriaş imobilului, care din păcate, se degradează văzând cu ochii.

„Eu sper din tot sufletul ca proprietarul să nu fi văzut în această clădire doar o sursă de afaceri, atâta timp cât a funcţionat aici Primăria. Sper să aibă suflet şi dragoste pentru oraş şi pentru această clădire şi să investească, dacă nu tot, măcar în parte din banii pe care, de-a lungul vremii, i-a luat de la Primăria municipiului Galaţi. Pentru că, credeţi-mă, nu au fost deloc puţini”, declara primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în octombrie 2017, despre soarta imobilului de pe strada Domnească nr. 38, pe care administraţia locală în eliberase.

Din păcate, cu excepţia unei scurte perioade din 2020, în care a servit drept sediu comun de campanie electorală pentru PNL şi USR PLUS, fiind închiriată în totalitate, clădirea a stat mai mult goală. „Am ales această clădire pentru că este un simbol istoric al municipiului Galaţi. Clădirea are o istorie zbuciumată, dar este reprezentativă pentru municipiul Galaţi, pentru judeţul Galaţi, şi atunci când ne dorim să construim trainic în judeţul nostru, pe termen lung, trebuie să ne legăm de lucrurile reprezentative pentru judeţul Galaţi. Împreună vom suporta toate cheltuielile şi clădirea este închiriată integral, va fi sediu comun de campanie pentru cele trei formaţiuni politice şi va fi la dispoziţia noastră până la sfârşitul acestui an”, declara, în iulie anului trecut, liderul PNL Galaţi, George Stângă, precizând că valoarea chiriei este confidenţială.

Iată că acum imobilul, care se regăseşte pe Lista monumentelor de istorice de arhitectură ale oraşului, a fost scos la vânzare: „Grand Hotel, clasic și baroc la malul Dunării”, este titlul anunţului, din care cei interesaţi pot afla că se află pe strada Domnească nr. 38 a fost construit în perioada 1911-1912 şi se pretează unor destinaţii multiple: cultural, birouri, public sau turistic.

„Fiecare oraș are o clădire reprezentativă care vorbește despre istoria și povestea urbei. Pentru Galați, această clădire ar putea fi chiar fostul Grand Hotel: la începuturile sale a fost centrul de atracție al vieții orașului, pentru ca mai apoi, în vremurile noastre, să devină sediul Primăriei și locul central al întregii activități a orașului”, se arată la începutul anunţului, care oferă o istorie scurtă şi atractivă a imobilului. Iar câteva rânduri sunt dedicate şi oraşului nostru.

 

Descriind-o ca fiind o clădire în stil compozit, cu elemente de decorație neoclasice, autorii anunţului afirmă că se prezintă „într-o formă excelentă”. Şi, pentru un plus de pitoresc, amintesc că a fost chiar sediu al Securității din Galați, înainte de a fi sediul Consiliului Popular şi apoi al Primăriei.

„Cu o suprafață construită desfășurată totalizând mai bine de 3.000 mp și un teren mai mare de 3.200 mp, proprietatea oferă multiple opțiuni de folosire, ea putând fi oricând adaptată pentru a reveni la funcțiunea de hotel, sau i se poate da o destinație comercială, una de spații de birouri sau chiar rezidențială.

Revenită în proprietate privată, clădirea impunătoare de pe strada Domnească își așteaptă cu încredere un nou început și o nouă formă sub care să redevină una din clădirile de vază ale orașului”, se arată în finalul anunţului.

Rămâne de văzut dacă se vor găsi cumpărători. Pentru că, dincolo de vorbe mari, imobilul de patrimoniu merită salvat din degradarea în care se afundă.

Citit 7276 ori Ultima modificare Marți, 07 Decembrie 2021 00:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.