Un gălățean și-a făcut grădină și parcare pe trotuar
Foto: Andrei Stroe

Un gălățean și-a făcut grădină și parcare pe trotuar
Evaluaţi acest articol
(61 voturi)

În vremuri în care gălățeanul care își parchează mașina într-un loc interzis, împiedicând traficul auto sau pietonal, riscă să-i fie ridicat autoturismul și să plătească taxe și amenzi usturătoare, există și cazuri în care ocuparea domeniului public constituie o abatere nesancționată ani de zile. Este cazul unei ”amenajări” pe care proprietarul unei case din Galați și-a făcut-o ocupând un trotuar întreg, fără autorizație și fără a-i păsa de faptul că afectează circulația pietonilor.

Situația de care facem vorbire persistă de ani de zile și cu siguranță cu greu poate fi trecută cu vederea de oricine trece prin zona Școlii Gimnaziale Nr. 20, pe strada Prundului. Aproape de intersecția cu strada Traian, este o casă pretențioasă, a cărei curte se extinde vizibil în afara gardului, prin inițiativa proprietarului care a găsit de cuviință să-și înfrumusețeze nu doar gospodăria, ci și perimetrul exterior. Nu ar fi nimic rău până aici, numai că omul, așa cum ne-au semnalat persoane care circulă frecvent prin zonă și sunt nevoite fie să se strecoare pe o alee îngustă, fie să treacă direct pe carosabil, și-a făcut o grădiniță cu gard, ocupând o bună bucată de trotuar, iar alături, pe partea dinspre bordură, își ține parcate mai mereu și trei mașini. Practic, o cărăruie de un metru cel mult le-a mai rămas oamenilor să treacă, având grijă să evite pe de o parte gardul care împrejmuiește arbuștii amplasați în fața porții, dar și mașinile, staționate pe partea cealaltă a trotuarului.

Primăria n-a aprobat

Pentru a afla cum este posibilă o astfel de situație, total excepțională și până în prezent netaxată, ne-am adresat Primăriei cu solicitarea de a ni se comunica dacă în cazul de față există vreo aprobare specială, de extindere și ocupare a domeniului public de către un contribuabil care nu este nici instituție, nici alt gen de operator care să fi avut nevoie de spațiu suplimentar. Am aflat că nu.

”Titularului imobilului de la adresa menționată i s-a emis autorizație de construcție pentru locuință și împrejmuire, la limita proprietății, dar nu s-a eliberat niciun act administrativ pentru extinderea la care faceți referire”, ne-a comunicat Petrica Pațilea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați. Și mai surprinzător este că situația, care persistă de ani de zile, nu pare să îl deranjeze pe proprietarul cu inițiativă. Asta pentru că, deși s-a extins fără autorizație și ocupă abuziv un spațiu cu altă destinație, nu s-a grăbit să intre în legalitate, chiar și după ce polițiștii locali i-au bătut la poartă și i-au pus în vedere ca până miercuri, 6 iulie 2022, să desființeze împrejmuirea. Lucru care, evident, nu s-a întâmplat. ”În urma verificărilor efectuate în zona de competență, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișajul Stradal au constatat că în locația menționată, pe domeniul public, fără autorizație, există o improvizație tip grădină cu împrejmuire din șipcă de lemn. Pentru că proprietarul imobilului nu a respectat termenul de desființare, polițiștii locali au solicitat autorității publice competente luarea măsurilor ce se impun pentru eliberarea terenului proprietatea municipiului Galați”, a explicat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Citit 46432 ori Ultima modificare Luni, 11 Iulie 2022 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.