Investiții de 38 de milioane de lei în rețeaua electrică din județul Galați

Investiții de 38 de milioane de lei în rețeaua electrică din județul Galați
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Compania Distribuție Energie Electrică (DEER) - Sucursala Galați anunță un plan de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuție a energiei electrice de aproximativ 38 de milioane de lei, în acest an, valoare peste cea a anului trecut.

Conform unui comunicat remis de companie, direcțiile principale ale investițiilor prevăzute pentru acest an vizează „asigurarea unui nivel optim de tensiune, îmbunătățirea calității energiei electrice, reducerea numărului de deranjamente, reducerea pierderilor în rețea și, implicit, reducerea costurilor cu mentenanța”.

Se explică astfel și numărul mare al întreruperilor programate de furnizare a energiei electrice în zona Foltești. În ultimele luni, pe site-ul DEER au fost anunțate opriri de curent în zona respectivă aproape zi de zi, câte opt ore de fiecare dată. Conform comunicatului citat, modernizarea rețelei de distribuție în zona Foltești reprezintă una dintre cele mai importante investiții pentru continuarea dezvoltării infrastructurii de rețea din județ. „Lucrările de investiții sunt aproape de finalizare și vor avea drept rezultat creșterea siguranței în funcționare și în exploatare și îmbunătățirea nivelului de tensiune”, se afirmă în document.

„În cadrul proiectului, în cinci posturi de transformare aeriene (PTA) au fost montate echipamente de ultimă generație. În valoare de aproximativ 4,6 milioane lei, investiția de pe raza localității Foltești a presupus și modernizarea a peste 500 de branșamente monofazate, 5 branșamente trifazate și montarea de blocuri de măsură și protecție, în exteriorul clădirilor, în locul firidelor existente, precum și refacerea coloanelor de la BMP (blocuri de măsură şi protecţie - n.r.) la tabloul fiecărui abonat. Blocurile de măsură au fost dimensionate astfel încât să permită, în viitor, montarea contoarelor inteligente”, se precizează în documentul citat.

În decursul acestui an urmează să fie finalizate și alte lucrări de investiții majore. Una dintre acestea este modernizarea rețelei de distribuție în zona PTA 5571 Tătarca Sat și PTA 5578 Șivița, iar o a doua, modernizarea celulei 110kV Băleni și introducerea în sistem a stației 110/20kV Foltești. Se vor introduce, de asemenea, în sistem de telegestiune 1.524 de contoare și 160 de BMP-uri aparținând consumatorilor de tip agent economic.

Nu în ultimul rând, pentru orizontul mediu, compania are în plan modernizarea stațiilor de transformare, trecerea rețelelor de la 6 și 10kV la 20kV și securizarea rețelelor de joasă tensiune, în vederea reducerii pierderilor de energie electrică.

Citit 6914 ori Ultima modificare Marți, 20 Septembrie 2022 09:22

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.