Cu toate că în Galaţi este în vigoare, încă din iunie 2021, Hotărârea Consiliului Local nr. 339, care prevede în ce condiţii pot călători câinii de companie în mijloacele de transport în comun, deţinătorii patrupedelor au parte adesea de experienţe neplăcute. Aşa a fost şi cea pe care ne-a reclamat-o, la începutul săptămânii trecute, o gălăţeancă, stăpâna unui căţel din rasa Bulldog Francez. Aceasta ne-a povestit că vatmanul tramvaiului în care îşi validase deja cardul de călătorie a apostrofat-o, încercând să o silească să coboare. Gălăţeanca şi-a apărat dreptul de a călători alături de animalul de companie, iar noi am solicitat şi primit un răspuns din partea companiei de transport Transurb SA.
"Câini de talie mare şi medie vor fi ţinuţi în lesă şi vor purta botniţă. Câinii de talie mică vor fi ţinuţi în lesă, în braţe sau în cuşca ori geanta de transport. În mijlocul de transport va urca maximum un câine însoţit de un deţinător", acestea sunt regulile pe care le impune Hotărârea Consiliului Local nr. 339 din 24 iunie 2021. Regulile permit aşadar persoanelor care deţin un câine de companie să călătorească alături de patruped cu mijloacele de transport ale SC Transurb SA. Cu toate acestea, deţinătorii de câini au adesea parte de experienţe neplăcute din partea şoferilor sau a vatmanilor.
Sesizare primită la redacţie
O cititoare ne-a adus la cunoștință experiența revoltătoare prin care a trecut duminică, 3 septembrie 2023, în jurul orei 10,50, pe traseul de tramvai 39. Gălățeanca ne-a relatat că a urcat în tramvai din stația Micro 19 (Cinema "Dacia") cu un cățel din rasa Bulldog Francez. Cățelul a rămas pe podeaua mijlocului de transport doar cât a fost validat cardul de transport, apoi a fost luat în brațe. Patrupedul nu a fost lăsat pe scaun, ci ținut în brațe. Călătoarea spune că a fost apostrofată de vatman, care i-a vorbit foarte urât și vulgar, încercând să o determine să coboare cu cățelul din tramvai, susținând că nu are voie să călătorească împreună cu acesta.
Gălățeanca i-a răspuns că există o hotărâre de Consiliu Local care îi permite să călătorească alături de cățel, respectând condițiile prevăzute de actul normativ. Vatmanul a susținut că nu e permis accesul animalelor de companie în mijlocul de transport, arătând spre o plăcuță cu o astfel de interdicție, scrisă în limba germană. Gălățeanca a insistat că are tot dreptul să călătorească.
Doar faptul că avea cățelul în brațe l-a împiedicat pe vatman să o bruscheze pentru a o determina să coboare. În sprijinul ei s-au pronunțat mai mulți călători, așa că, în cele din urmă, vatmanul i-a permis să călătorească. Pe lângă situaţia relatată, gălăţeanca ne-a pus la dispoziţie şi imagini din timpul călătoriei.
Am solicitat companiei de transport un răspuns punctual la sesizarea de mai sus. De asemenea, am cerut să ni se explice care sunt motivele pentru care plăcuțele care interzic accesul în mijloace de transport cu câini nu au fost eliminate.
Ce spune Transurb
"Tratăm cu maximă responsabilitate și celeritate respectarea valorilor, principiilor, normelor morale și, nu în cele din urmă, a celor profesionale de către angajații noștri care intră în contact cu publicul călător și nu numai, precum și aplicarea lor în activitatea desfășurată. Cu privire la situația semnalată, vă informăm că, în urma verificărilor efectuate, s-a identificat vatmanul repartizat pe tramvaiul care a deservit traseul 39 în data de 3 septembrie a.c., cu plecare de la capăt de linie Micro 19 la ora 10:53.
Acesta a fost reinstruit în vederea respectării dispozițiilor din Hotărârea Consiliului Local nr. 339 din 24.06.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galați și, totodată, adoptarea unei conduite profesionale corespunzătoare în relația cu publicul călător.
De asemenea, vă informăm că, periodic, personalul navigant este instruit/reinstruit cu privire la respectarea responsabilităților din fișa postului și a dispozițiilor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Galați, care fac obiectul activității de transport public local de călători.
Având în vedere că, o perioadă îndelungată de timp, circulația tramvaielor a fost suspendată ca urmare a efectuării lucrărilor de reabilitare și modernizare a mai multor străzi din municipiul Galați, a modificării în această perioadă a anumitor dispoziții privind circulația animalelor de companie cu mijloacele de transport public și a faptului că, pentru completarea diagramei de circulație, vagonul în cauză a intrat în circulație mult mai târziu, s-a omis înlăturarea pictogramei cu simbolul de interdicție a câinilor în mijloacele de transport.
Reamintim faptul că, în conformitate cu dispozițiile din HCL nr. 339/24.06.2021, cap. VI - Deținerea, creșterea și circulația animalelor de companie, art. 16, lit. i), pct. 3), în mijlocul de transport va urca maximum un câine însoțit de un deținător", ne-a transmis Transurb.
Compania de transport şi-a prezentat scuze pentru eventualele neplăceri întâmpinate şi ne-a asigurat că este preocupată în permanență de asigurarea unui serviciu de calitate către călători.