Jumătate de an a trecut de când preotul Emil Aurelian Oprișan, fost paroh al Bisericii din Foltești, a fost trimis în judecată pentru viol în formă continuată. La șase luni de la repartizarea dosarului către Judecătoria Tg. Bujor, preotul, în prezent oprit de la slujire, încearcă în continuare să-și obțină eliberarea de sub condițiile controlului judiciar, măsură care l-a scăpat de arest și de care beneficiază din iunie anul trecut.
Puține sunt detaliile accesibile publicului despre mersul procesului în controversatul dosar penal născut pe marginea scandalului care are ca protagoniști o față bisericească și un magistrat, în speță procurorul care ar fi trebuit să ancheteze și să ceară repararea legală a unor fapte de o gravitate deosebită.
Șase luni au trecut de când fostul paroh al bisericii din comuna gălățeană Foltești, acuzat de viol în formă continuată pentru că ar fi întreținut diverse relații sexuale cu o minoră de 13 ani, care îi era și elevă, a fost trimis în judecată. Investigare reală a faptelor a fost posibilă din a doua încercare, a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care au ”dezgropat” dosarul inițial, mușamalizat cu presupusa complicitate a fostului șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor. Acesta era, pe atunci, Nicolae Valerian Cuzi, cel care în vara lui 2025 avea să fie și el arestat pentru sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.
În timp ce dosarul magistratului, trimis și el spre judecată în ianuarie 2026, la Curtea de Apel Galați, este la ”vedere”, cel a preotului, acuzat direct de viol, se discută ”în tăcere”, la Tg. Bujor, în privința acestuia neexistând niciun minim de informații publice. În schimb, măsurile cerute de Parchet ca parte în proces și solicitările preotului-inculpat sunt la vedere. Iar cererile lui Oprișan vizează eliberarea ”totală”, cel puțin până la pronunțarea unei soluții, oricare ar fi ea.
”Ținut” de semnătură și la distanță de martori
Astfel, într-o solicitare adresată instanței de judecată, preotul Oprișan a cerut să-i fie ridicată măsura controlului judiciar, pe care a obținut-o oarecum miraculos, chiar după prima contestare a arestului preventiv, primit inițial în iunie, anul trecut. Controlul judiciar, cea mai permisivă și mai puțin restrictivă măsură de control ce poate fi aplicată pe perioada cercetării și/sau judecării dosarului, îi impune o serie de obligații, printre care aceea de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea autorităților, de a nu comunica cu partea vătămată și câțiva martori, de a nu purta armă și de a se prezenta periodic la poliție. Aparent, destul de lejer, numai că Oprișan cere să fie eliberat de orice obligație. Se deduce că astfel vrea să poată face nestingherit orice, respectiv să circule fără nicio restricție sau să intre în contact inclusiv cu minora, cu familia acesteia sau cu martorii din dosar. Solicitarea, analizată de completul de drepturi și libertăți a Judecătorie Tg. Bujor, a fost însă respinsă, decizia fiind pronunțată în sedință publică, pe 8 mai 2026.
”În baza disp. art. 348 raportat la art. 208 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Oprişan Aurelian Emil prin încheierea din data de 30.06.2025 a Tribunalului Galaţi. Respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Oprişan Aurelian Emil, ca neîntemeiată”, se arată în hotărârea instanței de la Tg Bujor.
Astfel, preotul Oprișan rămâne în continuare sub supravegherea poliției, la fel ca și procurorul Cuzi, cel care ar fi încercat să-l ajute ștergând din dosar probele în care omul Bisericii recunoștea că s-a pretat la păcate lumești, care, potrivit legii, sunt pedepsite cu până la 12 ani închisoare.

