Guvernul României a aprobat, miercuri, 3 iunie, o hotărâre privind acordarea de ajutoare de urgență pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate de căderea dronei pe blocul BR 1B, din cartierul Mazepa al municipiului Galați.
În urma incidentului produs în noaptea de 29 mai, mai multe locuințe au fost avariate, două persoane au fost rănite, iar peste 70 de locatari au fost evacuați.
Sprijinul financiar aprobat de Guvern variază în funcție de gradul de afectare a locuințelor. Pentru locuințele afectate integral se acordă 30.000 de lei, pentru locuințele afectate în proporție de peste 75%, dar nedistruse complet, se vor acorda 25.000 de lei, iar pentru locuințele afectate în proporție mai mică de 75% se vor da 15.000 de lei.
De asemenea, se vor acorda câte 1.000 de lei pentru persoanele evacuate, pentru acoperirea nevoilor imediate.
În cazul în care locuințele încadrate inițial la grade de afectare parțială sunt ulterior declarate distruse complet, beneficiarii vor primi diferența până la suma maximă de 30.000 de lei, se specifică în hotărârea de guvern.
Ajutoarele de urgență vor fi aprobate prin notă de către ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale sau de o persoană desemnată în acest scop. Sumele individuale se stabilesc pe baza borderourilor întocmite de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați, cu sprijinul autorităților locale și al comitetelor pentru situații de urgență.
Sumele vor fi acordate din bugetul Ministerului Muncii, în limita unui plafon total de un milion de lei.
Evaluarea pagubelor produse este încă în desfășurare, după cum am aflat de la Prefectura Galați.

