PRIMARUL Ionuţ Pucheanu, despre TRANSPORTUL ÎN COMUN: ”E ceva vreme de când n-am mai folosit mijloacele Transurb”

PRIMARUL Ionuţ Pucheanu, despre TRANSPORTUL ÎN COMUN: ”E ceva vreme de când n-am mai folosit mijloacele Transurb”
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

„Când am călătorit ultima oară cu Transurb? Acum câţiva ani, trebuie să recunosc. Spre ruşinea mea, ca să spun aşa, e ceva vreme de când n-am mai folosit mijloacele de transport în comun”, a mărturisit presei primarul Ionuţ Pucheanu. Dar asta nu înseamnă, afirmă edilul, că nu este la curent cu nemulţumirile gălăţenilor faţă de transportul în comun.

Schimbarea din august

„Sunt extrem de multe nemulţumiri, plecând de la tardivitatea cu care ajung în staţii până la lipsa aerului condiţionat din autobuze. Dacă vizavi de aerul condiţionat, momentan, nu prea avem ce face, pentru că e o investiţie consistentă la care ar trebui să supunem bugetul local, pe partea de optimizare a transportului, din luna august vor fi câteva suplimentări de autobuze pe anumite trasee, tocmai pentru a veni în întâmpinarea doleanţelor şi nevoilor cetăţenilor. Şi pe unele trasee pe care s-a observat, în ultima lună, că traficul este mult subdimensionat faţă de aşteptările celor de la Transurb au fost scoase câteva autobuze. Încercăm, din mers, să rezolvăm aceste probleme ridicate de cetăţeni, sperăm că într-un decurs de timp nu foarte îndepărtat să ajungem la un minim standard care să-i poată mulţumi şi pe dumnealor”, a declarat primarul.

Cât despre achiziţia de autobuze moderne, cu aer condiţionat, bugetul oraşului nu poate suporta o astfel de investiţie. Nici măcar în urma unei rectificări nu s-ar putea face nimic, riscul fiind să fie oprite alte proiecte de investiţii aflate în desfăşurare.

Refugiile mai întârzie

Şi dacă tot stau mult în staţie, în aşteptarea mijlocului de transport de care au nevoie, din păcate, gălăţenii nu se pot refugia de soare decât la umbra vreunui copac sau acoperiş, nicidecum în refugii. „Nici în momentul de faţă licitaţia pentru refugii nu este finalizată. Sperăm ca până la jumătatea lunii august să se închidă această procedură, să vedem dacă vor exista contestaţii sau nu, urmând ca, într-un timp cât mai apropiat, să poată fi puse şi în operă. Cele 125 de astfel de refugii nu au fost achiziţionate pentru un anumit tip de transport, strict pentru autobuze sau troleibuze. Ele vor putea fi folosite acolo unde este nevoie!”, a promis Ionuţ Pucheanu.

Citit 13509 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 10:21

21 comentarii

  • postat de negociator
    Miercuri, 03 August 2016 08:06
    84.117.42.***
    Refugiile pentru pietoni, un mizilic. Nu avem atatea firme care vor sa-si faca reclama in orasul asta? Apelati cu incredere, dar si cu respect la ele si veti avea refugii care nu au treaba cu bugetul primariei. Lasati jos orice orgoliu si orice interes personal, puneti-va la masa negocierilor si veti avea garantat refugii. Vreti sa vin la negocieri?
    1
    2
    Raportează
  • postat de giovani
    Marți, 02 August 2016 20:25
    5.13.226.***
    Cind vor fi votati oameni simpli si corecti care nu stau in vile si merg cu jeep-uri abia atunci se va simti ceva !

    Daca votati oameni care au "realizat ceva" lucrind in institutii ale statului nu o sa vedeti prea multe !

    Sunt curios daca mai stie cineva de cele 2 persoane date afara de la Ecosal cind lipeau afise electorale pt. d-nul P. !
    0
    1
    Raportează
  • postat de Tepes
    Marți, 02 August 2016 20:00
    78.97.221.***
    Domnule Marius Ionascu,tot respectul meu !Ma mir ca nu v-au sters comentariul [comentariile],pentru ca cele in care ziaristii sunt criticati pentru faptul ca nu scriu despre problemele grave din acest oras[judet] sunt sterse .
    0
    0
    Raportează
  • postat de Marius Popa
    Marți, 02 August 2016 17:10
    86.127.73.***
    Ce rost are ca traseul 22 si 16 sa treaca pe Regiment 11 Siret cand traseul lui 11 lega 4 licee in acest oras. 22 si 16 ce leaga? Mai ales ca orarul afisat in statii este facut doar ca sa acopere stalpii. Eram pe traseul 11 si soferul autobuzului spune telefonic altui sofer sa nu se grabeasca ca la capat mai este un 11. Pai ce graficul il fac soferii in mers? Este normal sa se modifice traseul 11 sa treaca pe Regiment 11 Siret asa cum a fost si sa se scoata 22 si 16 de pe acest raseu.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Strigoi
    Marți, 02 August 2016 17:08
    81.12.149.***
    Este curios cu ce se plimba dl Primar!
    In declaratia sa de avere nu a consemnat vreun autovehicul si nici apartament chiar.
    Deci, daca masina personala nu are, cu autobuzul nu circula, atunci cu ce merge? (Caci macar intre mandatul de director la Ecosal si cel de Primar, mai ales in campania electorala, putea sa foloseasca autobuzul!)
    Ati vazut cum ne-a pacalit ca este un bun cetatean?
    Sau... nu cumva este extraterestru?
    0
    0
    Raportează
  • postat de Iuliu
    Marți, 02 August 2016 16:52
    2.138.102.***
    Unde ati auzit voi de autobuze care circula toata ziua, in strainatate la 10 min.?? Asta se intampla numai la ore de varf pt. orasele care au industrie,in rest sunt la min.20-30 minute sau pt.unele cartiere de 2-3 ori pe zi.Si nu se mai inflameaza nimeni.Vreti autobuze si pe Partizanilor,daca ar putea sa va ia si din scara blocului(pe Partizanilor a circulat autobuzul 11 pe vremuri)asta mai lipseste autobuze pe acolo ca si asa de abia sta asfaltul.Vad aici niste cereri aberante de cred ca se crucesc si cei responsabili.Asta pt ca 26 de ani ati stat la ´´sa vedeti care e treaba´´...si apoi cu gura mare.Atitudinea nu se ia in niste comentarii tampite in viata libera,luati atitudine pe strada ,in comunitatile unde locuiti,in mijloacele de transport.....altfel e doar ´´barfa´´.
    0
    2
    Raportează
  • postat de Mickey Mouse
    Marți, 02 August 2016 16:16
    5.13.214.***
    Pai d-aia v-au votat galatenii,ca habar n-aveti de problemele orasului,nu fiindca erati desemnat de PSD. In alta ordine de idei nu e musai sa cheltuiti banii publici pe deplasari in strainatate ca sa vedeti cum e cu transportul public in comun civilizat, e suficient sa mergeti prin Cluj Napoca,Oradea,Brasov sa copiati niste solutii daca sunteti limitati si la acest capitol! Exista o gama atat de larga de oferte pe aceasta piata a transportului auto urban ca nu va inchipuiti! Iar daca transportul public de persoane in acest oras nu e o prioritate inseamna ca tot vilele si afacerile maharilor din PSD sunt prioritare!
    2
    13
    Raportează
  • postat de Vlad
    Marți, 02 August 2016 15:41
    82.145.221.***
    Domnule primar. Desi s-au facut numeroase sesizari cu privire la introducerea traseelor 10 si 27 pe str. Regiment 11 Siret,toate aceste doleante au fost ignorate. Precizez ca zona este foarte circulata,mai ales in timpul anului scolar si consideram lucrul acesta ca fiind o prioritate. Va rugam sa interveniti.
    3
    7
    Raportează
  • postat de Ciprian
    Marți, 02 August 2016 15:04
    109.166.155.***
    "Spre rusinea mea" e un al mod de a spune "m-a durut in c000r de transportul in comun si impartitul spatiului cu muritorii de rand.
    2
    12
    Raportează
  • postat de Galatean , ce conteaza?
    Marți, 02 August 2016 14:51
    82.78.126.***
    De unde sa stie realitatea de la transurb daca "dumnealui" circula doar cu masina personala? Lipsesc Graficele din statii , nu alea de forma.... Ci cu ora reala pentru statia respectiva.. :( cum e posibil sa o frecventa de 40min pe traseu?? Ati fost plecati prin tari straine, unde sunt autobuze la max 10 min frecventa si circula si cu 2 pasageri daca e cazul. Nu ai sa vezi mizeria si aglomeratia de la noi.. In secolul 21 suntem?? Vara astepti ca prostul in soare..si iarna in ger.. F bine. Sa stam linistiti, primarul vegheaza...:( el care habar nu are de problemele galatenilor. Acum sta linistit la umbra si la iarna la caldura.. Scoate harburile alea mizerabile de autobuze!!!! urca cine vrea .. Are nu are bilet.. Ce conteaza ca eu platesc si altii nu? Si tb sa suport si nespalatii de tigani si nu numai.. sau alte categorii de cetateni lipsiti de bun simt.. Violenti.. Care mananca seminte.. Unii vorbesc tare si interminabil la telefoane de tb sa stie tot autobuzul .. daca intereseaza pe cineva .. Pai cred ca trebuie iesit in strada fratilor!!! Asa nu se poate!
    2
    12
    Raportează
  • postat de DanO
    Marți, 02 August 2016 14:32
    5.13.180.***
    Cine credeți că a mers? Stan, Nicolae, Durbacă, vreun vice ...
    Nuuuu....
    Dimineața s-a înghesuit vreo unul din ei, au dus copii la școală, au stat în stație cu ochii pe ceas și orarul afișat, sătui de așteptare, s-au ciondănit cu vreun controlor că biletul e nu știu cum, au nădușit, s-au înghesuit ?
    Cu certitudine nu!
    Atunci, de unde știu cum să pună la punct transportul local? Din scripte, din ședințe sterile, din teorii nefondate?
    Măcar de ochii lumii să fi făcut un pic de impresie...
    1
    16
    Raportează
  • postat de Cumparator de tigai ,dar numai la oferta!
    Marți, 02 August 2016 12:23
    5.13.164.***
    Cum sa folosesti tu transportul in comun,doar nu esti primarul Londrei!!
    0
    17
    Raportează
  • postat de Papadopol Victor
    Marți, 02 August 2016 11:30
    109.98.102.***
    Cand se finalizeaza demolarile pe str.Traian intre str.Tecuci si Brailiei ?
    Cand se trece la demolarea constructiei aparent intangibile apartinand se pare unui deputat la fel de intangibil ?
    Cand va dispare aspectul de zona bombardata si se va finaliza lucrarea ?
    3
    6
    Raportează
  • postat de Marius Ionascu
    Marți, 02 August 2016 11:13
    213.218.53.***
    si sa vedem ceva mai neplacut:

    unul din principalii vinovati la aceasta stare de fapt a orasului Galati - este chiar Viata Libera !

    si as intreba Viata Libera:

    - este dificil sa gasiti angajati, asa-i ?

    - este dificil ca si cei care vin, nu mai sunt atat de buni (cu experienta, ardoare) ca cei care au fost in trecut, asa-i ?

    - este dificil ca piata de media, reclama, acestui oras nu mai era ce a fost odata, asa-i ?

    - dar .... este adevarat ca timp de PESTE 25 de ani desi la Revolutia din decembrie 1989, cand ati schimbat si numele in "LIBERA" ati promis sa fiti un ziar care lupta... dar .... este adevarat ca timp de peste 25 de ani, cum ziceam, NU ATI PUS NICIODATA INTREBARI INCOMODE alesilor galateni ????

    Nu i-ati luat la rost, voi, ziarul galatean principal Viata Libera - care ar trebui sa fie varful de lance al criticii cetatenilor, nu i-ati luat la intrebari care dor, intrebari despre nevoile imense ale acestui oras, asa-i ?

    Ati avut, dimpotriva, de multe ori pozitia ghiocelului !

    A se vedea interviul cu primaru fostu Stan, care i se ridicau la fileu doar intrebari despre garaje, de parca ECONOMIA si VIATA - REPET VIATA - cetatenilor ar depinde de aceste garaje !!!

    Viata acestor oameni depinde de BANI, de locuri de munca, de taxe deci si ridicarea unui Spital Regional, de crearea locuri de munca pentru tineri, astfel tinerii sa nu plece in alte orase !!! si apoi parintii sa vanda tot si sa plece si ei in alte orase - sa se bucure de nepotii lor !!

    Puneti intrebari de care depind VIATA cetatenilor galateni, domnilor !
    Si poate intelegeti ca destinele galatenilor sunt extrem de strans legate de destinele brailenilor !
    Si cat timp stam separati, NE SCUFUNDAM in mocirla, intr-o viata grea !
    cu salarii mici, cu venituri mici !

    Se simte nu ?


    Niciodata nu este prea tarziu, desi suntem in al 13 lea ceas (efectiv! - noi ca metropola Galati - Braila care nici pe hartie nu exista, precum si aeroportul Galati - Braila care nici pe hartie nu exista, nici in Master plan nu exista - domnilor idioti demnitari galateni si braileni)
    poate Viata Libera INCEPE DE MAINE ARTICOLE despre lucrurile care CONTEAZA in VIATA galatenilor !!

    despre AEROPORTUL care nu exista si de ce nu exista fizic nici dupa 25 de ani ?? sau de ce nu exista nici pe hartie ???
    de ce Brasov isi fac singuri aeroport ??? si noi Braila si Galati nu reusim ????

    de ce nu exista inca Podul peste Dunare ????

    de ce nu exista autostrada Ploiesti - Buzau - Braila - Galati nici pe hartie ???

    de ce nu exista nici macar doua benzi pe Galati - Slobozia - autostrada A2 ???

    de ce nu exista nici macar un pod peste trecerea de calea ferata de la Drajna !!!!??!?!?!? MACAR ALA ????

    de ce ?

    de ce s-a dormit peste 25 de ani ???

    20% din Galateni deja au plecat, deja se simte ca sunt majoritatea pensionari, vreti sa mai plece 20% ???

    Aia cu vile pot sa plece repede, Bucuresti , Brussels .... cu salarii groase , dar CETATENII GALATENI ??? CE FAC ?
    MOR CU ZILE AICI ?
    1
    24
    Raportează
  • postat de xman
    Marți, 02 August 2016 10:49
    46.97.3.***
    Domnule Primar, sa speram ca cititi mesajele galatenilor. Sa se reintroduca traseul 10 si pe strada REgiment 11 Siret. Traseul 23 merge din ora in ora pe acest foc de caldura. In autobuze este ca in sauna , nu poti respira intrucat unele dintre ele au geamurile foarte mici si ventilatia nu e realizata!!! Foarte aglomerat. Pe traseul 28 este foarte aglomerat la orice ora din zi .
    Nu este traseu care din tiglina sa ajunga in BARIERA SI NICI LA DEPOZIT, cum era inainte cu maxi taxi.
    Daca privesti parerea unui sofer iti va zice ca e bine fara maxi taxi ca incurcau circulatia. DAca privesti parerea calatorului ai sa vezi ca era mai bine cu maxi taxi. Erau particulari si isi dadeau interesul sa aiba clienti. Era un mod mai confortabil si mai rapid de a ajunge la destinatia dorita. Va rugam sa tineti cont de parerrile galatenilor, vorbim din ceea ce ne lovim in fiecare zi
    5
    4
    Raportează
  • postat de Akbar
    Marți, 02 August 2016 10:04
    81.12.148.***
    Dane, toti angajatii Primariei beneficiaza de transport gratuit pe Transurb, in baza legitimatiei de servici. I-as recomanda o "baie de soare" intr-una din statiile de autobuz, pe la ora pranzului. Sau o "sauna" pe distanta a doua statii, macar. Poate astfel ar simti pe pielea personala nemultumirile galatenilor.
    0
    14
    Raportează
  • postat de Marius Ionascu
    Marți, 02 August 2016 09:05
    213.218.53.***
    Zonele metropolitane in Romania sunt reglementate prin Legea 351 din 6 iulie 2001. Prima zona metropolitana din Romania a fost constituita la Iasi pe 8 aprilie 2004 (Iasi si 13 comune adiacente), apoi
    a doua zona metropolitana s-a constituit la Craiova in 11 februarie 2009.

    2 aprilie 2012 - zona metropolitana Baia Mare plus 17 localitati

    26 aprilie 2013 - zona metropolitana Satu Mare plus 30 localitati

    Alte zone: zona metropolitana Constanta, zona metropolitana Cluj, zona metropolitana Brasov, zona metropolitana Targu Mures, ... etc...


    INTREBARI , in ordinea IMPORTANTEI :

    unde este zona metropolitana Galati - Braila ???

    unde este aeroportul Galati - Braila ???

    unde este podul peste Dunare dintre Galati - Braila ???

    unde este autostrada Ploiesti - Buzau - Braila - Galati ???


    Alloooooo dle primar PSD si restu, se aude ?????? ? ?? ? ?
    ca ne-ati "omorat" cu zile !
    5
    28
    Raportează
  • postat de Traseu 105 nu respecta propriu program
    Marți, 02 August 2016 08:53
    5.13.233.***
    Traseul 105 nu isi respecta programul de weekend .Acum 2 saptamani in urma ultimul autobus de la ora 22:30 (30 iulie 2016) de la Gradina Publica a lipsit cu desavarsire. Am stat in statie de la ora 22:00 si am zarit 2 autobuze de 105 care se retrageau. Oare asta e Orarul civilizat propus de Transurb ? Noul Primar ar trebui sa ii verifice pe acesti indivizi care se cred stapani pe Transurb .... Mai lipsesc si Orarul lui 105 la Gradina Publica. Deci se trage chiulul pe rupte chiar daca incasarile au crescut de n ori la Transurb.
    5
    18
    Raportează
  • postat de PUchi
    Marți, 02 August 2016 07:39
    109.103.134.***
    In concluzie, nu se poate face nimic legat de TRANSURB. Bravo Puchene, m-ai facut sa pierd 5 minute din viata doar ca sa aflu ca nu ai mai fost de ceva vreme cu autobuzul!
    3
    25
    Raportează
  • postat de zona metropolitana
    Marți, 02 August 2016 01:03
    5.13.219.***
    "Timisoara si Aradul vor sa dezvolte impreuna o arie metropolitatna" - articol in Romania Libera din 01/08/2016

    "Primarii din Timisoara, Nicolae Robu, si din Arad, Gheorghe Falca, au anuntat ca vor semna, marti, un protocol care va reprezenta primul pas spre crearea unei singure zone metropolitane.

    Initiatorii proiectului vor sa creeze un hub regional care ar putea ajunge sa se transforme in viitor intr-o zona metropolitana cu un potential de 1 milion de locuitori.

    Un prim pas ar putea fi realizarea unei linii de transport in comun care sa uneasca cele 2 orase si care sa asigure circulatia rapida si ecologica a angajatilor viitorilor investitori. Modelul ar putea fi reprezentat de un tren regional de tipul celor din Paris, Roma, Barcelona sau Londra [...]"

    V-am scris de la tastatura, pt . ca VL a eliminat posibilitatea copy-paste in comentarii. Restul il gasiti cu google.

    Uite ce tema buna pentru un articol aveti: Ce intentii are noul primar privind colaborarea cu Braila?
    Continua pe linia fostului, care a tot tinut-o hais cu tunelul cand era clar ca guvernul sprijina proiectul podului (cum e si logic dealtfel)? (astept minusuri garla de la postacii pro-stani, ca atunci cand am comentat mereu ca tunelul e o porcarie mergand inainte cu el ne indepartam si de o colaborare mai buna cu Braila, care ar ridica ambele orase si zona aceasta)
    4
    44
    Raportează
  • postat de dan
    Marți, 02 August 2016 00:18
    86.127.75.***
    domnu primar, faceti un experiment!dati angajatilor primariei abonamente gratuite pe toate liniile transurb pentru 30 de zile conditionate cu nefolosirea masinilor de serviciu si personale pentu atributiile de serviciu si veti avea in timp real situatia reala a transportului in comun !
    5
    57
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.