Cine le pune analfabeţilor volanul în mână

Cine le pune analfabeţilor volanul în mână
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Nicio lege din cele care reglementează în prezent condiţiile de obţinere a permisului de conducere nu condiţionează expres înscrierea la examen de absolvirea unui număr minim de clase. Situaţia s-ar putea schimba graţie Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră, document care nu a intrat nici acum în vigoare, deşi se află în dezbatere publică din toamna anului trecut.

Oricine poate da examen pentru permisul de conducere dacă îndeplineşte condiţiile generale de vârstă, stare medicală şi psihologică, achită taxele şi vine cu un cazier care să îi permită să obţină statutul de şofer. Deşi presupune parcurgerea unor cursuri şi susţinerea a două probe, una teoretică şi una practică, obţinerea carnetului de conducere le este deschisă tuturor, indiferent dacă au trecut pe la şcoală mai mult, mai puţin, sau deloc. Cu toate că într-un ordin de ministru exista la un moment dat obligativitatea de a fi absolvent de cel puţin patru clase, prevederea nu a fost niciodată corelată cu cele din Codul Rutier, aşa că examinatorii nu pot cere dovada absolvirii vreunei forme de învăţământ, iar candidaţii nu sunt obligaţi să o facă.

"Se merge mai mult pe prezumţia că persoana care solicită înscrierea în examen ştie să scrie şi să citească, prin acea fişă de şcolarizare care se depune la dosar şi din care reiese că a făcut cursurile de legislaţie şi de conducere. Noi nu le putem cere deocamdată dovada că ştiu să scrie şi să citească, mai ales că cel puţin la testarea teoretică totul este informatizat", ne-a precizat cms. şef Cristinel Baciu, şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări Galaţi.

Situaţia s-ar putea schimba într-un viitor nu foarte îndepărtat, pentru că Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră 2016-2020, aflată în dezbatere publică, prevede că cei care vor să obţină permisul de conducere trebuie să fie absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, adică cel puţin zece clase, iar faptul că au trecut prin şcoală va trebui să fie dovedit cu actele ce se vor depune la dosarul de înscriere la examen. Până atunci, cei care nu ştiu să scrie vor continua să aplice o practică statuată mai cu seamă în comunităţile din nordul judeţului: îşi vor plăti profesori de legislaţie, care îi învaţă semnele şi testele de pe carte şi mai apoi în teren, la cursurile practice, fără ca aspiranţii să ştie vreo buchie. Ajunşi la examinare, aceştia îşi încearcă şansa şi dacă au memorie bună şi puţină şansă, devin şoferi cu acte în regulă.

Se merge mai mult pe prezumţia că persoana care solicită înscrierea ştie să scrie şi să citească, prin acea fişă de şcolarizare. cms. şef Cristinel Baciu, Şef Permise şi Înmatriculări

Citit 10375 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 07:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.