A muncit ca bucătar în Anglia, dar a luat 10 la Titularizare

Miercuri, 14 August 2019 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Daniel Cătălin Hodorogea a văzut prin luna februarie că este un post liber pentru un profesor de Educaţie fizică la el în comună, la Lieşti. A fost unul dintre acele momente de cotitură, în care te hotărăşti să-ţi schimbi radical viaţa, chiar dacă simţi că există foarte multe riscuri. A avut doar cinci luni la dispoziţie în care să înveţe, după ce pierduse de mai bine de patru ani contactul cu şcoala. Dar a luat 10 la Ttularizare! "Când m-am hotărât să plec în A ...

Ce (nu) am făcut după 10 august 2018

Sâmbătă, 10 August 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
S-a scurs deja un an de la reprimarea violentă a manifestaţiei din faţa Guvernului, însă parcă totul s-a petrecut ieri. Sub conducerea unor şefi incompetenţi şi aserviţi politicienilor corupţi, jandarmii au bătut, gazat şi umilit mii de manifestanţi paşnici, veniţi în Piaţa Victoriei pentru a-şi exercita un drept democratic. Tragem linie după un an şi încercăm să vedem ce am învăţat din momentul 10 august 2018.PSD este astăzi indiscutabil mai slăbit decât în urmă ...

Acuzații grave în dosarul violențelor din 10 august

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 08:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals intelectual - sunt doar câteva dintre acuzațiile pe care procurorii militari de la Parchetul General le aduc unor șefi din Jandarmerie și Ministerul de Interne, în dosarul violențelor de la protestul diasporei din 10 august, relatează Digi 24. Maiorul Laurențiu Cazan, în prezent șef al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este acuzat de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, ...

Elevii de 10 ai Galațiului, răsplătiți de Primărie

Vineri, 14 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cei nouă elevi din municipiul Galaţi cu media 10.00 la Evaluarea Naţională şi singura absolventă de liceu cu notă maximă la Bacalaureat au fost premiaţi de către Primăria municipiului Galaţi cu diplome de excelenţă şi bani. Festivitatea a avut loc ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Local, în prezenţa părinţilor şi a profesorilor elevilor. Au primit câte 1.000 de lei trei elevi de 10 de la Şcoala Nr. 29 - Daria Hărăbor, Vlad Radu, Denisa Şmil, trei de la Colegiul ...

After-school cu voluntariat la Şcoala nr. 10

Miercuri, 12 Septembrie 2018 12:45 | Publicat în EDUCAŢIE
De la directoarea Şcolii nr. 10, Florentina Stoian, am aflat că elevii care au intrat anul acesta la clasa pregătitoare vor beneficia de after-school în regim gratuit. "Am convenit cu doamna învăţătoare să le asigurăm copiilor program în şcoală până la ora 16,00. Nu vom percepe nicio taxă, se va face voluntariat. Suntem o şcoală de cartier, iar părinţii nu-şi permit să plătească, acesta fiind modul nostru de a ne atrage elevii să vină la noi", a precizat directoarea ins ...

Patru medii de 10 la examenul de Definitivat 2018

Miercuri, 25 Iulie 2018 00:01 | Publicat în EDUCAŢIE
Profesorii gălăţeni au obţinut note frumoase la examenul de Definitivat de anul acesta, procentul de promovare la nivelul judeţului fiind de 71,25 la sută. Pentru a promova examenul, candidaţii trebuie să obţină minim media 8,00 (medie obţinută din notele la cele două inspecţii, la portofoliu şi la proba scrisă). În aceste condiţii, doar un singur candidat nu a reuşit să obţină o medie onorabilă de minimum 5,00. În schimb, au fost nu mai puţin de patru cadre didactice c ...
Andreea Ionaşcu este singura candidată la Titularizarea de anul acesta care a reuşit să promoveze examenul cu nota maximă. Este profesoară de arte vizuale şi predă în învăţământ doar de un singur an. "Este a treia oară când susţin Titularizarea. La celelalte două examene, am luat note mai mici. Nu mă aşteptam să iau 10 anul acesta, ci abia anul următor", spune Andreea. Aceasta susţine că anul petrecut la catedră a cântărit foarte mult la examen, pentru că aşa şi-a ...

Nicoleta Gurău, 10 la bacalaureat

Miercuri, 04 Iulie 2018 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Multă muncă, emoţii pe măsură şi numeroase felicitări. Aşa se rezumă povestea elevei Nicoleta Gurău, fata care a obţinut singura medie de 10 din judeţul Galaţi la examenul de bacalaureat. Emoţionată, Nicoleta a venit la centrul de examinare pentru a vedea cu ochii ei nota pe listele afişate la panou. Ştia că a luat 10 pe linie la toate probele de bacalaureat, dar parcă nu avea încredere în ceea ce a văzut pe internet. "Am avut mari emoţii, dar mă bucur, pentru că am mun ...

Ioana Harabagiu, a zecea campioană de zece la Evaluare

Luni, 25 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După rezolvarea contestaţiilor la Evaluarea Naţională 2018, judeţul Galaţi s-a "îmbogăţit" cu încă o medie de zece, obţinută de Ioana Harabagiu de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Ioana este genul de copil care te uimeşte de la primele cuvinte. Face sport de la vârsta de patru ani şi, pentru că nu există un bazin olimpic la Galaţi, tot de atunci face naveta la Brăila. A câştigat la înot nenumărate premii naţionale şi internaţionale. Anul trecut a fost campio ...

Elevii de nota 10, premiaţi de ISJ

Miercuri, 06 Septembrie 2017 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi organizează, joi 7 septembrie, la Sala multimedia, începând cu ora 10,00, festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut media 10,00 la Evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a şi la Bacalaureat. Cei doi elevi de 10 de la Evaluare, Ana-Maria Ella Chiriac şi Andrei Iacob, vor primi câte 1.000 de lei, în timp ce Cătălina Mihaela Coman, Alina Cristea, Anca Guţu şi Adrian Valeriu Sandu, cu media 10 la Bacalaureat, vor primi câte 3.00 ...