Absolvenții de liceu au aflat, vineri, 12 iulie, rezultatele finale la examenul de bacalaureat, sesiunea iulie 2024
Pentru unii a fost motiv de bucurie, media finală modificându-se după recorectarea tezelor. Alții au avut însă surpriza să constate că notele au rămas identice sau chiar au scăzut, lucru care a făcut ca, în unele cazuri, media generală de promovare a examenului să fie modificată. Precizăm faptul că în acest an, pentru prima dată, corectarea lucrărilor s-a făcut exclusiv online, în centre special amenajate, iar profesorii evaluatori au primit, aleatoriu, teze din toată țară. De asemenea, nota obținută la contestație rămâne nota finală, ea nemaiputând fi contestată.
La Galați, afișarea rezultatelor finale a mai adus o medie de 10 curat. Performerul este un elev de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" (CNVA), Alexandru Palade, care a solicitat recorectarea tezei la limba și literatura română, obținând în final și la această disciplină nota maximă, după un plus de 20 de sutimi. Tânărul este absolvent al liceului amintit la specializarea Științe ale naturii.
Pentru Alexandru, emoțiile nu se termină aici. El ne-a spus că săptămâna viitoare va susține examen de admitere la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. În paralel, tânărul îşi va depune dosarul și la Facultatea de Fizică Medicală din Iași. "Am început dificil CNVA-ul, pentru că am făcut cursuri online, până în clasa a X-a. După ce am revenit la școală, am dezvoltat o legătură foarte puternică cu elevii și profesorii și mă uit deja cu nostalgie în urmă, la anii de liceu", ne-a mai spus Alexandru.
Reamintim că alţi doi elevi gălăţeni au finalizat examenul de Bacalaureat din acest an cu media 10: Maria Ștefan, de la Colegiul Naţional "Costache Negri", şi Ștefan Nicolas Bratoveanu, de la CNVA. Foarte interesant de menţionat este faptul că băieţii, Alexandru şi Ştefan Nicolas, au fost colegi de clasă în gimnaziu, la Şcoala Gimnazială Nr. 11 din Galaţi.
În judeţul Galaţi, corectarea contestaţiilor a adus rezultate pozitive, astfel că rata de promovare a crescut de la 88,5 la 89,8 la sută, potrivit informaţiilor remise de Inspectoratul Şcolar Judeţean. La nivel naţional, după recorectare, 58 de absolvenţi au încheiat Bacalaureatul cu media 10, după ce, înainte de contestaţii, numărul acestora era de numai 39. Rata naţională de promovare a ajuns la 78,2 la sută.