Donald Trump s-a răzgândit din nou în privinţa taxelor vamale
Luni, 26 Mai 2025 20:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele american Donald Trump a renunțat, duminică, la amenințarea sa de a aplica de luna viitoare taxe vamale de 50% importurilor din Uniunea Europeană (UE), acceptând să prelungească termenul până la 9 iulie, pentru ca negocierile dintre Washington și UE să ducă la încheierea unui acord, transmite Reuters, citată de HotNews.
Trump anunțase vineri că a decis intrarea în vigoare a tarifelor de 50% la 1 iunie din cauză că discuțiile cu UE nu avansează suficient de repe ...
Cel mai mare schimb de prizonieri dintre Ucraina și Rusia
Duminică, 25 Mai 2025 19:15 | Publicat în Război în Ucraina
Rusia şi Ucraina au finalizat duminică un schimb de câte 1.000 de prizonieri, au anunţat Ministerul Apărării rus şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Este cel mai mare schimb de acest gen de la începutul războiului, în urmă cu trei ani, relatează Reuters și News.ro.
Schimbul de trei zile a început vineri şi a implicat în principal prizonieri de război, împreună cu 120 de civili, de fiecare parte. Duminică, cele două părţi au schimbat 303 prizonieri.
„Astăzi, ...
Trei jucători de bază ar putea rămâne la Oțelul şi în sezonul viitor
Sâmbătă, 24 Mai 2025 10:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană lucrează în această perioadă la conturarea lotului, în vederea sezonului următor de Superligă.
Cel mai important lucru de realizat pentru gălățeni în momentul de față este să încerce să-și păstreze cât mai mulți dintre titularii cu care Oțelul a încheiat sezonul. Ca formă sportivă, trupa condusă de Laszlo Balint a fost una dintre cele mai bune din campionat în ultimele runde, dar foarte mulți jucători se află la final de contract.
Dacă pe Te ...
Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la șefia PSD
Marți, 20 Mai 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Marcel Ciolacu a demisionat marți, 20 mai, din funcția de președinte al Partidului Social Democrat (PSD), marcând astfel sfârșitul unui mandat început în august 2020. Informația a fost confirmată de fostul lider social-democrat, printr-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook. Demisia vine într-un context politic tensionat, după alegerile prezidențiale și în plină perioadă de reconfigurare a echilibrului de putere în Parlament.
Consiliul Politic Național al PSD s- ...
Cel mai mare acord dintre UE și Marea Britanie după Brexit
Luni, 19 Mai 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marea Britanie a convenit luni asupra celei mai semnificative resetări a relațiilor de apărare și comerciale cu Uniunea Europeană de la Brexit încoace, după ce răsturnarea ordinii globale de către președintele american Donald Trump a forțat cele două părți să depășească divorțul lor, transmite luni agenția Reuters, citată de HotNews.
La aproape nouă ani după ce a votat să părăsească blocul comunitar, Marea Britanie, un actor important în domeniul apărării europene, ...
273 de drone lansate asupra Ucrainei duminică noaptea
Luni, 19 Mai 2025 17:15 | Publicat în Război în Ucraina
Rusia a desfășurat cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului, lansând 273 de drone asupra Ucrainei, duminică noaptea. Atacul a avut loc la două zile după ce Ucraina și Rusia au purtat primele negocieri directe de pace din 2022 și cu o zi înainte de o convorbire planificată între președinții Donald Trump și Vladimir Putin, potrivit Kyiv Independent.
Atacul a ucis o persoană și a rănit alte trei. Forțele aeriene ucrainene au interceptat 88 de drone, în timp ce alt ...
Cum poate arăta guvernul cu Nicușor Dan la Cotroceni
Luni, 19 Mai 2025 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele ales va avea o sarcină importantă după ce își va începe mandatul, cea de a forma un guvern, în contextul în care PSD a votat să iasă de la guvernare. Pentru a-şi începe oficial mandatul, Nicușor Dan trebuie să depună jurământul în fața celor două camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună. Acest lucru ar putea avea loc luni, 26 mai.
Duminică noaptea, imediat după ce a aflat rezultatele alegerilor, Nicușor Dan a anunțat că va începe negocier ...
Au început, la Istanbul, negocierile de pace între Ucraina și Rusia
Vineri, 16 Mai 2025 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Delegațiile Ucrainei și Rusiei au început pe 16 mai negocierile de pace la Istanbul, marcând prima întâlnire directă între Kiev și Moscova de la eșecul negocierilor din 2022.
Potrivit unor relatări din 16 mai, Ucraina a acuzat Rusia că subminează negocierile de pace de la Istanbul, cerând în ultimul moment o întâlnire unu-la-unu, fără participarea oficialilor turci sau americani, relatează Mediafax. Aceasta a fost prima negociere directă între Kiev și Moscova d ...
Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”
Joi, 15 Mai 2025 18:15 | Publicat în Război în Ucraina
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de pace cu Moscova, un mesaj de două cuvinte omologului său rus Vladimir Putin, relatează Lenta, citată de HotNews. „Sunt aici”, a spus Zelenski, răspunzând la întrebările jurnaliștilor despre ce ar dori să îi transmită liderului rus.
Președintele ucrainean a pus sub semnul întrebării dacă delegația rusă are mandatul de a lua decizii în numele Moscovei și a evaluat componen ...
Statele Unite vor „lovi puternic” Iranul, în cazul unui eşec al negocierilor nucleare, ameninţă secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, la o zi după negocierile între cele două ţări care vizează să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară, relatează AFP, citată de News.ro. „Nu vrem să ajungem acolo, dar dacă va trebui o vom face, pentru a împiedica Iranul să obţină bomba nucleară”, a adăugat el.
Cele două ţări - care nu întreţin relaţii di ...