Un soclu, o nouă fântână arteziană, un amfiteatru, mai multe bănci, cişmele noi, bolarzi tip scaun, mult granit, un pic de gazon, câţiva copăcei firavi şi lumini arhitecturale. Acestea ar fi, la prima vedere, elementele de noutate ale reamenajării Piaţetei de la Biserica Greacă. Şi, desigur, dispariţia a (cel puţin) 19 arbori maturi, care umbreau acest spaţiu. Lucrările de modernizare, începute în ianuarie anul acesta, par să fi ajuns la final. Cert este că valoarea invest ...

Poza zilei: „Scaunele lui Eugen Ionesco”... made in Galați

Luni, 16 Decembrie 2024 19:20 | Publicat în EVENIMENT
Precizăm din start că aceasta nu este o instalație de artă urbană... așa cum ar putea părea. Scaunele zburătoare, dar și alte obiecte de mobilier cu "puteri" antigravitaționale, au fost surprinse în zona centrală a orașului, în Piațeta de la Biserica Greacă. Se pare că unul dintre locatarii blocului din imediata vecinătate a Casei Cavaliotti și a Muzeului de Istorie și-a montat un troliu în balconul stil franțuzesc aparținând apartamentului său. Și îl și folosește! ...
Primăria municipiului Galați anunţă că au început lucrările pentru modernizarea piațetei din zona Bisericii Greacă. Principalele lucrări vizează amenajarea platformelor pietonale cu plăci din granit, amenajarea spațiilor verzi cu sistem de irigații, precum și plantări de arbori și arbuști. De asemenea, va fi realizată o fântână arteziană și se vor instala gradene și jardiniere. Totodată, se vor instala rețele de apă și canalizare pentru cișmele, sistem de iluminat ...