Cum s-a transformat piaţeta de la Biserica Greacă. Valoarea investiţiei, majorată (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Cum s-a transformat piaţeta de la Biserica Greacă. Valoarea investiţiei, majorată (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Un soclu, o nouă fântână arteziană, un amfiteatru, mai multe bănci, cişmele noi, bolarzi tip scaun, mult granit, un pic de gazon, câţiva copăcei firavi şi lumini arhitecturale. Acestea ar fi, la prima vedere, elementele de noutate ale reamenajării Piaţetei de la Biserica Greacă. Şi, desigur, dispariţia a (cel puţin) 19 arbori maturi, care umbreau acest spaţiu. Lucrările de modernizare, începute în ianuarie anul acesta, par să fi ajuns la final. Cert este că valoarea investiţiei a fost recent majorată, prin votul aleşilor locali.

În piaţeta de la Biserica Greacă, ansamblul arhitectonic al cărui autor a fost arhitectul Radu Drişcu - Fântâna cu coloane, Pergola evantai, Pergola scară şi Grădina în trepte - a devenit amintire. Reamenajarea dorită de Primăria municipiului Galaţi – care avea termen de finalizare la finele acestui an – a fost pusă în operă de Asocierea Rovis Lider –Arhideskvision.

Pe 22 ianuarie 2024, când Primăria anunţa începerea modernizării, enumera şi principalele lucrări: amenajarea platformelor pietonale cu plăci din granit, o fântână arteziană, gradene și jardiniere, amenajarea spațiilor verzi cu sistem de irigații, plantări de arbori și arbuști. De asemenea, erau trecute pe listă rețele de apă și canalizare pentru cișmele, sistem de iluminat economic, dar și mobiler urban.

Indicatorii tehnico-economici ai acestei investiţii au fost modificaţi printr-o hotărâre a Consiliului Local votată pe 17 octombrie 2024. Valoarea iniţială de 4.367.323 de lei cu TVA a fost majorată la 5.713.919 de lei. Pe lângă indicii de ajustare a preţului contractului, pe parcursul execuţiei lucrărilor au apărut „surprize”, dar şi lucrări suplimentare.

Lucrări suplimentare necesare

Într-un memoriu justificativ, proiectantul explică intervenţiile suplimentare apărute, dar şi motivele pentru care au fost sacrificaţi trei arbori în plus. După cum aflăm din document, mai întâi, la săpăturile pentru amfiteatru, constructorii au dat peste un canivou din beton cu două conducte nefuncţionale, care traversa amplasamentul pe direcţia Nord – Sud.

Apoi au mai descoperit conductele de canalizare deteriorate şi colmatate, tasări accentuate în jurul clădirii Muzeului de Istorie, cu pământ cu umiditate foarte mare, goluri sub scara de acces către Secţia 1 Poliţie, infiltraţii de apă, tasări accentuate în zona blocului Delta şi fisuri între pardoseală şi structura imobilului. Toate acestea au necesitat intervenţii suplimentare!

„La desfacerea jardinierelor aflate pe latura nord-estică a bisericii s-a constatat că rădăcinile a doi arbori, agud şi vişin, se află în partea superioară a pământului şi nu sunt fixate adânc în pământ, deci nu se pot autosusţine în spaţiile verzi proiectate”, se arată în memoriul justificativ. A fost, din păcate, şi cazul unui nuc din jardiniera din faţa sediului de poliţie. Copacii au fost eliminaţi, iar suprafeţele placate cu granit.

Pe parcursul execuţiei lucrărilor au apărut lucrări suplimentare: realizarea a 13 bolarzi tip scaun pentru a preveni parcarea pe trotuar pe latura dinspre strada Iancu Fotea, un sistem de iluminat arhitectural independent al faţadelor clădirilor învecinate, placarea cu granit a jardinierelor şi a bolarzilor tip scaun, tencuieli decorative pe stâlpii şi grinzile ce alcătuiesc pergolele.

Ce s-a tăiat, ce trebuia plantat

Aşa cum relatam încă din noiembrie 2023, pe amplasamentul în suprafaţă de 3.459 mp, suprafața verde era reprezentată de dispunerea de-a lungul axului Domnească - Bălcescu a unor jardiniere în care se dezvoltaseră 21 de arbori - șapte nuci, 13 pomi fructiferi - pruni, vișini, agud -, o salcie și un frasin.

Potrivit autorităţilor, a fost avizată tăierea a 19 arbori. A fost eliminați în total 13 pomi fructiferi (vișin, agud, prun sălbatic), patru nuci, o salcie și un frasin. Autorităţile ne-au dat asigurări că se vor planta alți aproape 60 de arbori, la care se adaugă arbuști și plante decorative. Este vorba despre specii precum frasin, ulm, mesteacăn, salcâm globular, tuia, pin, iasomie, ienupăr, salbă galbenă, lavandă, glicină, caprifoi. Şi că, după realizarea lucrărilor, va crește suprafața de spațiu verde avizată inițial, de la 490,11 metri pătrați, la 568,58 metri pătrați…

În loc de concluzii

De remarcat faptul că, spre deosebire de arhicunoscutele bile din beton şi de gărduţul cu aspect retro apărut nou pe strada Domnească, bolarzii tip scaun reprezintă o alegere interesantă. Cât despre soclul care domină acum întreaga piaţetă, merită să amintim declaraţiile făcute de primarul Ionuţ Pucheanu, în 2021, la un eveniment al comunităţii greceşti: „Acolo, cred că ar fi cel mai bine să evocăm personalităţile elene care şi-au pus amprenta asupra existenţei şi dezvoltării oraşului nostru”.

Citit 7551 ori Ultima modificare Vineri, 27 Decembrie 2024 18:41

6 comentarii

  • postat de Ioa
    Duminică, 29 Decembrie 2024 06:27
    86.124.202.***
    Orașul de beton, reales al II-lea betonează totul.
    2
    7
  • postat de Von Bergovicz
    Sâmbătă, 28 Decembrie 2024 10:41
    84.117.46.***
    "Lucrări suplimentare necesare". Binenteles frate. Cand nu ajunge parandaratul e firesc sa suplimentezi. Prosti sunt aia care v-au votat. Mari idioti!
    7
    45
  • postat de DC
    Sâmbătă, 28 Decembrie 2024 08:22
    86.124.202.***
    Mult granit, un pic de gazon...
    Elegant spus !
    7
    41
  • postat de Adrian
    Vineri, 27 Decembrie 2024 23:35
    86.124.200.***
    Doua concluzii:

    1. Primarul uraste orasul.

    2. "Arhitectii" din Primarie sunt niste cofetari scoliti pe facebook.

    Un copil de gimnaziu desena mai frumos zona asta si ce desena punea in practica.
    8
    50
  • postat de Radu
    Vineri, 27 Decembrie 2024 22:22
    46.97.169.***
    "Tasări accentuate". De ce nu s-au făcut ridicări topo ? Canalizare deteriorată. Ce face Apa-canal ? Nu întreține și repară ? Etc ...
    5
    43
  • postat de Aderin
    Vineri, 27 Decembrie 2024 20:54
    86.124.202.***
    La un proiect de așa natură de ce nu întrebați și gălățenii...adică prin ochii unui arhitect ar vedea nu știu ce fantasmagorii de instalat dar dacă întrebi locuitorii orașului ... e un râu.
    7
    47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.