Euro nu se dezlipește de 4,84 lei

Duminică, 12 Iulie 2020 18:46 | Publicat în ECONOMIE
Acum două săptămâni se contura o evoluție apreciativă a leului, media euro coborând până la 4,8319 lei, minim al ultimelor patru luni. În perioada analizată, trendul s-a inversat iar cursul monedei unice a crescut de la 4,8365 la 4,8418 lei, în ședința de vineri, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,838 și 4,846 lei, cu închiderea la 4,842 lei. O evoluție asemănătoare au avut și cotațiile euro stabilite de Banca Centrală Europeană, care au urcat de la 4,8375 ...

Crește prețul aurului

Miercuri, 08 Iulie 2020 20:50 | Publicat în ECONOMIE
Scăderea apetitului pentru activele considerate riscante a provocat creșterea prețului unciei peste pragul de 1.800 dolari, pentru prima dată începând cu noiembrie 2011. Evoluția a fost cauzată de declarațiile oficialilor Rezervei Federale care și-au exprimat temerile în ceea ce privește efectele pandemiei în privința relansării economice. La nivelul piețelor se conturează, în prezent, trecerea de la un optimism fragil la un scepticism pregnant. Pe acest fond uncia urca mier ...

ENGIE România lansează noi oferte comerciale

Miercuri, 01 Iulie 2020 16:30 | Publicat în Actual
În contextul eliminării de la 1 iulie 2020 a prețurilor reglementate la gaze naturale pentru clienții casnici, ENGIE Romania își diversifică gama de oferte pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor clienților săi și își adaptează în permanență strategia comercială, în concordanță cu condițiile pieței de achiziție. Structura prețului final din ofertele noastre cuprinde mai multe elemente: prețul de bază al gazelor naturale (ce include costul de achiziție a gazelo ...

Furnizorii de gaze țin la preț

Miercuri, 03 Iunie 2020 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Fiecare furnizor de gaze înțelege liberalizarea pieței de la 1 iulie în felul său, existând diferențe foarte mari de prețuri la nivelul ofertelor, comentează hotnews.ro, citând datele dintr-un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă. Astfel, dintre cei 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici, 9 propun un preț mai mic decât cel din prezent, 5 mențin prețul și 13 propun un preț mai mare. Principalii doi furnizori, E.ON Energie ș ...

Preţul ignoranţei noastre

Vineri, 24 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Parcă trăim într-un vis urât. Unul în care nici morţii nu ni-i putem plânge după rânduială, nici de naşteri nu ne putem bucura, nici de micile victorii ale copiilor noştri, care învaţă să meargă între patru pereţi, care devin adolescenţi în izolare sau chiar adulţi, fără posibilitatea altădată firească de a se bucura alături de prieteni. Preţul pe care-l plătim pare nemăsurat. Durerea de a nu putea aprinde o lumânare la căpătâiul unui prieten plecat la Ceruri, ...
Piaţa imobiliară gălăţeană pare să-şi fi revenit complet după şocul resimţit în timpul crizei economice din urmă cu un deceniu. Preţurile apartamentelor au crescut în mod constant, până în urmă cu aproximativ un an, atunci când a apărut o tendinţă de stagnare, valabilă şi astăzi. Pentru cei mai mulţi dintre cumpărători, în marea lor majoritate tineri, visul de a avea o casă devine posibil, în continuare, doar prin accesarea unui credit imobiliar sau prin apelarea ...

Ton roşu, vândut cu 1,8 milioane de dolari

Duminică, 05 Ianuarie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un ton roşu uriaş a fost vândut, duminică, 5 ianuarie 2020, pentru 193,2 milioane de yeni (1,8 milioane de dolari), în prima licitaţie a anului dintr-o piaţă de peşte din Tokyo. Tonul de 276 de kilograme a fost vândut companiei Kiyomura, care administrează un lanţ de restaurante. Adjudecarea reprezintă al doilea cel mai mare preţ pentru un ton în Japonia, din 1999. Recordul a fost stabilit anul trecut, când aceeaşi companie a plătit 333,6 milioane de yeni pentru un ton de 278 ...

Prețul energiei în România, cel mai mic din regiune

Sâmbătă, 28 Decembrie 2019 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Preţul energiei pe piaţa bursieră spot din România este cel mai mic din regiune, ţara noastră exportând peste 300 de megawați (MW) vineri în jurul prânzului, potrivit datelor Transelectrica şi OPCOM analizate de Agerpres. Astfel, energia cu livrare vineri costa, pe piaţa românească, 37,41 euro pe MWh, în timp ce, în restul ţărilor cu care România este cuplată, respectiv Ungaria, Cehia şi Slovacia, preţul era de 39,68 euro pe MWh. Totodată, vineri, la ora 11,50, consumul ţ ...

Monitorizarea preţului la carburanţi

Luni, 30 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Proiectul "Monitorul preţurilor pentru carburanţi", lansat în luna iulie a.c., care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, are peste 1,3 milioane de accesări de când a fost pus în funcţiune, potrivit datelor Consiliului Concurenţei. Potrivit oficialilor instituţiei, este încă prea devreme pentru a cuantifica efectele proiectului asupra preţurilor, însă cert este că, în ultima perioadă, preţurile la carburanţi au fost ce ...

Preţul energiei, cea mai mare provocare pentru Liberty Galaţi

Luni, 23 Septembrie 2019 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Noul proprietar al combinatului siderurgic gălăţean, Sanjeev Gupta, a declarat că pentru unitatea din Galaţi, cel mai important activ din portofoliul Liberty, cea mai mare provocare o constituie preţul energiei electrice. Miliardarul britanic de origine indiană Sanjeev Gupta a fost prezent joi la Galaţi, cu ocazia începerii oficiale ale operaţiunilor grupului Liberty în România. Cu acest prilej, el a anunţat planuri ambiţioase pentru combinatul Liberty Galaţi (fostul ArcelorMitta ...
Pagina 1 din 25