Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) au luat la puricat jucăriile pentru a vedea dacă siguranţa utilizatorilor este respectată. „Acţiunea de control a vizat 15 firme, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care şapte amenzi însumând 12.000 lei”, informează Carmen Mihaela Tudor, comisar şef. Au fost găsite la comercializare jucării care nu prezentau niciun element de identificare, fără den ...
Angajaţi fără forme legale, comerţ la negru şi oi neînregistrate. Sunt doar câteva dintre neregulile pe care poliţiştii, împreună cu inspectorii ITM, cei de la DSV şi reprezentanţii Gărzii de Mediu le-au descoperit la raziile efectuate în cursul zilei de miercuri la nouă stâne, 11 exploataţii forestiere şi 12 agenţi economici din comunele Măstăcani şi Vlădeşti. Cu ocazia percheziţiilor, care s-au derulat sub atenta supraveghere a trupelor speciale ale Poliţiei şi Jand ...

Frizeriile la control: Atenţie unde mergeţi la tuns!

Joi, 15 Noiembrie 2012 02:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 15 – 30 octombrie comisarii C.R.P.C Galaţi au desfăşurat o acţiune de verificare privind respectarea prevederilor legale la prestatorii serviciilor de estetică şi igienă personală, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, cosmetică în judeţului Galaţi. „S-a constatat că în cazul unor unităţi nu erau afişate la loc vizibil lista de preţuri sau acestea erau afişate în mod echivoc, de exemplu  se înscrie sintagma „40 de lei + vopsea” fără a fi indic ...

CNA revine asupra deciziei de sancţionare a postului Acasă TV

Joi, 08 Noiembrie 2012 18:00 | Publicat în MAGAZIN
Întrunit în şedinţă marţi, CNA a hotărât sancţionarea posturilor de televiziune Pro TV, Antena 1, Kanal D şi Acasă TV cu obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, sonor şi vizual, în intervalul orar 19.00 - 19.10, numai textul deciziei de sancţionare emise de CNA, la data ce va fi menţionată în cuprinsul acesteia. În şedinţa de joi, CNA a discutat sesizările primite de la SC Pro TV SA şi SC Antena TV Group SA, în urma sancţiunilor aplicate în şedinţa de marţi. La ş ...
Patru televiziuni din România au fost sancţionate de către CNA pentru difuzarea unor materiale în care Vadim Tudor, mama Oanei Zăvoranu- Mărioara şi Mariana Moculescu îşi adresau injurii. Pedeapsa constă în oprirea emisiei, timp de 10 minute, miercuri seara la ora 19:00, informează evz.ro. Posturile vizate sunt PRO TV, Antena 1, Acasă TV şi Kanal D. Emisiunile în cauză sunt Acces Direct, Un show păcătos, Happy Hour, CanCan TV şi WowBiz. Cu toate că postul Acasă TV a difuzat ...
Mulţi deţinători de arme destinate autoapărării nu au înţeles că aceste dispozitive, chiar dacă teoretic nu au potenţial letal, nu pot fi purtate sau folosite la voia întâmplării, pentru reglarea unor neînţelegeri ori pentru intimidare. Dovadă stau numeroasele cazuri înregistrate la poliţie, în care persoane care deţin cu acte în regulă un pistol neletal îl utilizează în afara prevederilor stricte ale legii. Pentru ca incidente precum ca cel de la Umbrăreşti, de la în ...

Bani aruncaţi degeaba pe pubele de colectare selectivă

Joi, 25 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Liviu Apostol ne-a trimis o sesizare prin care ne informează că: „În cartierul Ţiglina II, lângă Casa mortuară, gunoierii răstoarnă pubelele cumpărate de Primărie pe bani europeni şi împrăştie resturile în tot cartierul".Odată cu amplasarea pubelelor de colectare selectivă au intervenit şi problemele pentru persoanele care adună şi valorifică plastic şi resturi menajere. Şi pentru că românul e inventiv, n-a durat multă vreme până ce acesta a găsit metoda potrivit ...

Politica pumnului în gură: Amendă aberantă pentru Oţelul

Miercuri, 17 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în SPORT
Clubul gălăţean a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a LPF cu 10.000 de lei după meciul de la Chiajna, pentru un presupus comportament inadecvat al suporterilor săi FC Oţelul a fost susţinută de un număr considerabil de suporteri la ultima partidă de campionat, cea din deplasarea de la Chiajna, iar comportamentul lor a fost considerat admirabil de cei prezenţi la meci, cu excepţia observatorului LPF, al cărui raport a făcut ca gruparea gălăţeană să aibă de sufe ...
  Laurenţiu Buş a fost exclus din lot pe termen nelimitat pentru refuzul de a juca la Oţelul II * Alţi trei jucători au fost amendaţi pentru nerespectarea programului stabilit de antrenor   Deciziile de sancţionare a unora dintre jucători, luate de antrenorul Viorel Tănase şi validate de conducerea executivă a clubului, scot la iveală unul dintre motivele parcursului jalnic din campionat, cu zece meciuri consecutive fără victorie: indisciplina. Cea mai dură măsur ...

Executorii au fost executaţi

Marți, 09 Octombrie 2012 10:00 | Publicat în JURIDIC
Românii care au avut de-a face cu executorii judecătoreşti au motive de bucurie în aceste zile. Astfel, Consiliul Concurenţei a sancţionat Uniunea Naţionala a Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJ) cu amendă în valoare de 593.089 de lei (aproximativ 131.798 de euro) pentru încălcarea Legii Concurenţei atât prin crearea unei bariere la intrarea în profesie, fixând o taxă excesivă şi discriminatorie, cât şi prin stabilirea unor cheltuieli de executare ce exced cadrul ...
Pagina 23 din 24