Madonna va apărea în sezonul al doilea al serialului „The Studio”, marcând prima sa apariție televizată după mai bine de 20 de ani, potrivit informațiilor apărute în presa internațională, scrie Mediafax. Artista a fost surprinsă recent filmând la Veneția pentru producția semnată de Seth Rogen, într-un rol care va face trimitere directă la dificultățile întâmpinate în încercarea de a-și realiza propriul film biografic. Apariția Madonnei în serial va avea un arc nar ...
Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte, în perioada 6–20 decembrie 2025, expoziţia de artă contemporană „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”, care aduce în atenţia publicului lucrări ale unor cadre didactice din cadrul Secţiei de Pictură a Facultăţii de Arte a Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, cât şi picturi realizate de studenţii merituoşi ai aceleaşi specializări.E ...

Cariere. Pierre Cardin, lider incontestabil al modei

Miercuri, 02 Iulie 2025 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Creatorul de modă francez Pierre Cardin s-a născut pe 2 iulie 1922, la San Biaggio di Callatla, lângă Veneţia. În 1945, familia sa s-a stabilit la Paris. A urmat studii de arhitectură şi a început să colaboreze cu designeri ca Paquin şi Schiaparelli. A colaborat cu Jean Cocteau şi Christian Berard, alături de care a proiectat măşti şi costume pentru filme, ca „The Beauty and the Beast” („La Belle et la Bęte”). În februarie 1946, a început să lucreze pentru Christian ...
Universitarii gălăţeni sunt recunoscuţi şi invitaţi să susţină conferinţe la prestigioase evenimente de peste hotare. Astfel, pe 4 iunie, cu prilejul Zilei Tratatului de la Trianon, prof. univ. dr. George Enache, de la Universitatea "Dunărea de Jos", va susţine, în Aula 15 a Complexului Universitar “Beato Pellegrino” al Universităţii din Padova, de la ora 16,30, conferinţa cu tema "Consecinţele religioase ale Tratatului de la Trianon în Transilvania".  Eveni ...
Opera "Rigoletto", de Giuseppe Verdi, revine pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", duminică, 4  mai, de la ora 18,30, când gălățenii sunt invitați să facă o călătorie captivantă într-o lume plină de intrigi și pasiune. Premiera absolută a lucrării lui Verdi, pe un libret de Francesco Maria Piave, după piesa de teatru "Regele petrece" de Victor Hugo, a avut loc pe 11 martie 1851, pe scena Teatrului "La Fenice" din Veneția, unde s-a bucurat de un su ...

Poza zilei. După 10 minute de ploaie...

Joi, 27 Martie 2025 18:00 | Publicat în Regional
Străzile lăturalnice de prin cartiere, chiar şi cele reasfaltate recent, au mari probleme cu înclinaţia către canalizare. Dovada, orice ploaie, cât de scurtă, le transformă pe multe în mici canale veneţiene. Evident, situaţia nu este agreată nici de şoferi, fiindcă nu ştiu niciodată ce se găseşte sub apă şi unde intră cu roţile, dar nici de pietoni, care nu au pe unde traversa, sunt stropiţi de maşinile care trec în viteză, iar apa care bălteşte capătă, după un ti ...
Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. univ. dr. habil. Cristian Luca, de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, este în măsură să intensifice relaţiile culturale ale Galaţiului cu istoricul oraş italian, onorând, în acelaşi timp, tradiţia legată de fondatorul instituţiei de la Veneţia, savantul, istoric şi el, Nicolae Iorga. Iată, în răspunsurile la câteva întrebări pe care i le-am adresat, detalii ...

Oameni de seamă. Milos Forman, regizor dublu premiat cu Oscar

Marți, 18 Februarie 2025 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Jan Tomas Forman, cunoscut ca Milos Forman, regizor, scenarist, profesor şi actor, s-a născut pe 18 februarie 1932, la Cáslav, Cehoslovacia. A urmat cursurile Academiei de Artă din Praga, specializarea Scenaristică. A debutat ca regizor în 1960, cu filmul "Lanterna magika II". În 1963, a câştigat Marele Premiu al Festivalului de la Locarno cu pelicula "Cerny Petr" ("Petru cel Negru"). În 1968, după invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, a emigrat în SUA, integrându-se rapid ...
Filmul „Anul nou care n-a fost”, regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, a câştigat Premiul FIPRESCI - oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film - în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia. Filmul lui Mureşanu a obţinut şi Premiul "Bisato d’Oro", al criticilor independenţi, pentru Cel mai bun scenariu. De asemenea, „Anul nou care n-a fost” a primit marele premiu al secţiunii "Orizzonti", decernat celui mai bun lungmetraj al unu ...

Două filme românești, la Festivalul de la Veneția

Sâmbătă, 31 August 2024 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Cel mai vechi festival de film din lume și unul dintre cele "Trei Mari" (alături de cele de la Berlin și Cannes), Festivalul Internațional de Film de la Veneția își va desfășura cea de-a 81-a ediție între 28 august și 7 septembrie, relatează cinemagia.ro. În competiție pentru prestigiosul ”Leu de Aur” se află 21 de lungmetraje, iar juriul care va decide câștigătorii este prezidat de actrița de origine franceză Isabelle Huppert. Printre starurile de la Hollywood aștepta ...
Pagina 1 din 2