Un șofer s-a achitat de ”obligație” cu un ITP fals

Un șofer s-a achitat de ”obligație” cu un ITP fals
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care a vrut să iasă din țară pentru a călători în Republica Moldova, și-a văzut planurile date peste cap în momentul în care actele mașinii i-au fost controlate de polițiști la PTF Galați Rutier. Motivul pentru are șoferul nu a ajuns să pună piciorul pe teritoriul țării vecine a fost acela că printre documentele obligatorii prezentate la control a ”strecurat” unul contrafăcut, pentru a simula că autoturismul pe care îl conducea era în regulă din punct de vedere tehnic. 

”Bărbatul a prezentat, pentru autoturismul condus, un certificat de înmatriculare românesc, care avea aplicat, la rubricația corespunzătoare, un autocolant pentru inspecția tehnică periodică cu suspiciuni pentru colegilor noștri. Aceștia au efectuat verificări suplimentare, constatând că acesta este falsificat și că autoturismul nu are inspecția tehnică periodică efectuată”, a transmis cms. Sorin Ene, purtătorul de cuvânt al STPF Galați. Neavând un ITP valabil, șoferul nu a mai fost lăsat să își continuă călătoria cu mașina respectivă și s-a ales cu un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Citit 7763 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2024 13:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.