În Arhiepiscopia Dunării de Jos, a continuat luni, 10 noiembrie 2025, cooperarea între slujitorii Sfintelor Altare, cadrele medicale şi alte instituţii din administraţia publică locală, pentru binele tinerilor afectaţi de adicţii. A început, aflăm de la părintele Rareş Bucur, o nouă etapă din proiectul interdisciplinar şi interinstituţional care are ca scop dezvoltarea unui Centru spiritual-bisericesc necesar prevenirii, reabilitării şi integrării sociale a tinerilor cu adi ...
Curtea de Apel din Paris a ordonat luni eliberarea și plasarea sub control judiciar a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy (70 de ani), aflat în închisoare de douăzeci de zile în urma condamnării sale în cazul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007. Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare în cazul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007, a solicitat eliberarea condiționată imediat după ce și-a început pedeapsa. În Franț ...

"Crosul Andreian", pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Marți, 11 Noiembrie 2025 13:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de-a IV-a ediție a „Crosului Andreian" - eveniment eparhial organizat  de ASCOR Galaţi, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul orașului Galați. "Crosul Andreian" va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie 2025, scopul acestuia fiind ajutorarea fetiţei Mabel Ioana, din judeţul Galați, în vârstă de patru ani, cu amiotrofie muscular ...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat pe 6 noiembrie că l-a pus sub control judiciar pe Mihai Barbu, iar PNL l-a suspendat din toate funcțiile deținute în partid, inclusiv cea de trezorier. Nu s-a comunicat însă nimic despre postul său de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), conform HotNews.ro. ARF, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, implementează politicile guvernamentale în transportul feroviar de călători. Mihai Barbu a fo ...
Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale sau internaționale nu mai beneficiază de sprijin financiar lunar, ci doar de facilități administrative. Chiar dacă, după primele luni din anul școlar 2025-2026, ministrul Daniel David a revenit asupra tarifului privind plata cu ora și asupra unor beneficii pentru cadrele didactice, elevii olimpici naționali și internaționali primesc doar felicitări și posibilitatea de a i ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Marți, 11 Noiembrie 2025 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos și-a îndreptat pașii spre Capela Spitalului CFR din Galați, unde a fost așteptat de cadrele medicale și de pacienți. Părintele Arhiepiscop Casian a binecuvântat lucrarea și locul, pentru slujire și a oferit în dar un antimis sfinţit. Momentul este înscris în cadrul manifestărilor premergătoare sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, noua capelă avâ ...
Descinderea procurorilor Parchetului General și ofițerilor de poliție judiciară, vineri dimineață, la Combinatul Siderurgic Liberty Galați, în cadrul unui dosar cu un prejudiciu estimat la 300 milioane de euro, nu a influențat activitatea din combinatul gălățean, ne-au declarat surse din cadrul Liberty. În continuare, se speră ca, în funcție de încasări, să se achite diferența de 50% din lichidarea pe luna august până la sfârșitul acestei săptămâni, adică până pe 1 ...

Proiect pentru tineri, mame și persoane vulnerabile

Luni, 10 Noiembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Muncii a lansat în dezbatere un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind șomajul, care include 18 măsuri menite să sprijine tinerii, mamele cu trei copii și persoanele vulnerabile, inclusiv victimele traficului de persoane, informează Agerpres. Pachetul propune introducerea primei de stabilitate „Primul loc de muncă” pentru tinerii NEET (persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmea ...

România are suficiente stocuri de gaze pentru iarnă

Marți, 11 Noiembrie 2025 10:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Secretarul de stat Casian Nițulescu a anunțat că stocurile de gaze sunt la 96%, iar cele de cărbune ajung la 206.000 de tone, peste nivelul de anul trecut, potrivit Digi24. „Suntem pregătiți să facem față oricăror obstacole”, a declarat el la conferința Focus Energetic. România poate acoperi vârfurile de consum cu importuri minime și are capacitate de export de 4.500 MW. Scăderea consumului se datorează creșterii numărului de prosumatori și investițiilor în eficienț ...

Un nou miting de protest al sindicatelor

Luni, 10 Noiembrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Blocul Național Sindical (BNS) organizează miercuri, 12 noiembrie, începând cu ora 10.00, un miting de protest în Piața Victoriei din București, urmat de un marș până la Piața Constituției, cu opriri simbolice în fața principalelor instituții responsabile pentru politicile economice și sociale ale țării. În opinia sindicaliștilor, aceste instituții sunt Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Soli ...
Pagina 8 din 3234