Accident cu victime lângă parcarea de TIR-uri

Accident cu victime lângă parcarea de TIR-uri
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Două persoane au fost rănite în urma unui eveniment rutier produs lângă o parcare de TIR-uri de la marginea Galațiului, din cauza unui șofer care a făcut o manevră neinspirată

Este vorba despre un bărbat de 31 de ani, din Pechea, care, aflat la volanul unei mașini cu care se deplasa pe strada Macului din Galați, dinspre Calea Prutului spre Bariera Traian, ar fi făcut un viraj la stânga în dreptul parcării de TIR-uri, fără să se asigure.

Autoturismul a fost acroșat în plin de un autocamion care venea din sens opus și la volanul căruia se afla un bărbat de 64 de ani, care nu a mai apucat să oprească. În urma impactului, șoferul autoturismului și un alt tânăr, de 32 de ani, aflat pe locul din dreapta au fost răniți. Au fost duși la spital și internați, pentru investigații și îngrijiri medicale, circumstanțele în care s-a produs accidentul urmând a fi lămurite în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Citit 6426 ori Ultima modificare Luni, 06 Noiembrie 2023 00:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.