Bun găsit în Galațiul situațiilor absurde! Unde plantările se fac direct în șantier, într-o brumă de pământ împrăștiată superficial peste pietrișul sau resturile de materiale de construcție rămase de la amenajarea scuarurilor străzii Domnească. Fără vreo curățare sau pregătire prealabilă a spațiului respectiv! Așa cum s-a întâmplat și în cazul jardinierelor amenajate în zona stației Transurb de la Universitate.
În fiecare toamnă, autoritățile locale anunță triumfal campanii de plantări de copaci și sunt amenajate spații verzi în zonele modernizare.
Foarte bine că o fac! Numai că mulți dintre copăceii ori arbuștii plantați nu apucă primăvara, pentru că se usucă. Și nu neapărat din cauza condițiilor vitrege de peste iarnă! Ci pentru că, pur și simplu, plantările nu respectă normele minime pentru prinderea și supraviețuirea plantelor respective.
Dacă panseluțele sau tufănelele se pot descurca și într-un strat superficial de pământ, rădăcinile puieților, copacilor şi arbuștilor au nevoie de un substrat generos ca să se prindă. Și mai ales de APĂ! Adică trebuie să fie udate din belșug, cel puțin la momentul plantării și după.
Nu suntem specialiști, dar modul în care sunt amenajate în prezent spațiile verzi în cadrul modernizării străzii Domnească pune la îndoială prinderea și maturizarea copăceilor și a celorlalte vegetale. Pământul negru este pus, într-un strat destul de superficial, direct peste pietrișul rămas și peste resturile de beton și de materiale de construcție, aşa cum am constatat, în direct, chiar în faţa sediului redacţiei, unde am putut şi surprinde situaţia în câteva imagini. Iar de udarea plantelor sădite în acest pământ nici nu încape discuție. Și ne mai mirăm că nu se prind, ci se usucă! Aşa cum ştie orice persoană responsabilă care a construit ceva în curtea proprie şi apoi a plantat sau a refăcut spaţiul verde, normal era să se cureţe de resturi străine şi să se sape pământul existent, după care să se adauge stratul suplimentar necesar şi să se omogenizeze.
Pentru că am prezentat această situație așa cum am surprins-o, așteptăm cu interes o explicație sau un punct de vedere din partea autorităților. Mai trist, rădăcinile și baza trunchiurilor copacilor maturi de pe Domnească sunt şi ele pline de beton, așa cum o dovedesc imaginile surprinse de noi!