Cod galben de petrecere în Centrul Galaţiului la „StreetFest 2026”

Cod galben de petrecere în Centrul Galaţiului la „StreetFest 2026”
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

În pofida avertizării meteorologilor, care au anunţat ploi şi instabilitate atmosferică, în centrul Galaţiului a fost Cod galben de petrecere, distracţie şi festival, sâmbătă seara.

Pare că şi vremea a ţinut cu „Galaţi StreetFest 2026”, chit că le-a dat organizatorilor „Emoţii”, în acord cu tema din acest an a festivalului.

Un Cod galben spre portocaliu de critici, ironii şi nemulţumiri s-a manifestat pe reţelele de socializare, unde gălăţenii au pus la zid „circul”, organizarea, închiderea traficului, gălăgia şi cheltuielile, arătând spre lucrările neterminate şi gropile de pe străzi.

În cea de-a doua zi de festival, pe 6 iunie, cele mai animate zone au fost - credem noi - petrecerile organizate de localuri pe strada Domnească. Atmosfera de club - DJ live, jocuri şi instalaţii de lumini, ritmuri şi energie - era la ea acasă.

Dar nici copiii nu s-au plictisit, găsind numeroase atracţii şi distracţie! De pildă, un grup de prichindei a devenit parte din spectacolul proiecţiilor de pe faţada Palatului Administrativ, zbenguindu-se pe treptele monumentalei clădiri.

Pentru ţopăiala pe şotronul luminos de la Biserica Greacă s-a stat la coadă!

De aplauzele publicului numeros s-au bucurat şi artiştii stradali: mimi şi statui vii, acrobaţi, jongleri, iluzionişti, fachiri, dansatori, cântăreţi, personaje de tot felul!

Duminică va fi ultima zi de „Galaţi StreetFest 2026”, iar meteorologii au anunţat din nou Cod galben de ploi abundente şi instabilitate atmosferică. Rămâne de văzut dacă vremea le va da sau nu dreptate.

Reamintim, pentru serviciile de organizare a evenimentului „Galați StreetFest 2026 - Emoții”, contractul atribuit firmei Autentic Technology & Events SRL este de 1.209.990 de lei fără TVA.

 

Citit 4143 ori Ultima modificare Luni, 08 Iunie 2026 10:04

10 comentarii

  • postat de Quaestio
    Duminică, 07 Iunie 2026 16:23
    86.124.200.***
    Decat strazi Pustii cu atmosfera de Cavou , e mai bine asa .
    Puneti fratilor ....MAI MULTE POZE .
    12
    4
  • postat de Rușinică
    Duminică, 07 Iunie 2026 13:23
    86.124.126.***
    Străzile în oraș sunt vai de mama lor și noi cheltuim bani pe prostiile astea.Votați în continuare puchinosu.
    4
    29
  • postat de IULIAN
    Duminică, 07 Iunie 2026 13:21
    89.137.30.***
    Cumva trebuiesc cheltuite și pensiile, nu toate rablele au bani de dat șpagă la biserică pentru un bilet la „stațiune”...ce să mai zic,un Dumnezeu există și la „stațiune”
    6
    11
  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 07 Iunie 2026 13:12
    5.13.130.***
    Sunt frumoase, dar intai incepe cu,curuta... nu cu boii! Unde sunt fabrici, firme noi medii,cump combinatului, recup Damen de catre stat!ASTEA IS PRIORIT! Distractia dupa!Cine da 30Ron intr inClub
    4
    13
  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 07 Iunie 2026 13:09
    5.13.130.***
    Deja incep scumpirile in marketuri.. apa de izvor si minerala +10%.. jocurile foamei au inceput! Bujetarii nu-i dor pe cei de sus... prostii platesc! Videm si Videle... cu Veorica BNR suntem TOP!
    4
    15
  • postat de Galatean , din păcate
    Duminică, 07 Iunie 2026 11:18
    86.124.202.***
    Criza, tata! 1 000 000 lei, adică 10 miliarde cheltuite din bugetul Galațiului pentru... campanie electorală. Adică cheltuiți bani cat 1000 de salarii minime. Sau pensii "nerușinate" de 1200 lei. Huo!
    5
    33
  • postat de o curva jumate
    Duminică, 07 Iunie 2026 11:14
    89.137.225.***
    Sa le explice cineva mistretilor ,,Gica contra" ca nu ii obliga nimeni sa le placa,sa ramana pe canapea cu telecomanda in mana molfaind ceva.Daca nu au,aia e,Ciolacu le-a spus ca vor muri...
    38
    8
  • postat de Al satului P.
    Duminică, 07 Iunie 2026 10:15
    5.13.132.***
    Deci vro 10000 de galatini au platit pentru aceasta distractie. Asta din marirea de taxe. Au fost oare 10000 acolo?
    11
    32
  • postat de aici sunt voturile dvs
    Duminică, 07 Iunie 2026 10:10
    185.220.101.***
    Nu fiti tristi ca se termina,vara e lunga,parandaratul necesar.Unii organizeaza,Ionut deconteaza. HaiPSD,puteti fi si mai jos.Cu acrobati si jongleri nu mai puneti circ in ghilimele stimati jurnalisti
    13
    38
  • postat de Ne distrăm cu dronele deasupra capului
    Duminică, 07 Iunie 2026 10:08
    86.124.202.***
    Pentru cei care preferă liniștea, Domneasca fiind pietonală toată ziua, se pot plimba în primele ore ale dimineții, nu numai că nu-s mașini, dar nici oameni nu prea sunt atunci.
    29
    16

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro