Elevii conştiincioşi fac performanţă chiar şi în mediul rural Anca Guţu este cea care demonstrează că un elev conştiincios poate face performanţă chiar şi la o şcoală din mediul rural şi că notele mari date de profesorii de la aceste instituţii sunt confirmate uneori şi de rezultatele de la examenele naţionale. Nu numai că a terminat gimnaziul cu media generală 10.00, dar a obţinut note maxime la ambele probe de la evaluare naţională.Aflată în vârful ierarhiei jude ...
* La primul concurs din carieră a dat peste un arbitru gălăţean intransigent, care l-a descalificat * “Am început cu stângul în carieră de fiecare dată. Cea mai importantă lecţie pe care am primit-o a fost că trebuie să-i respect pe cei din jur dacă am pretenţia să fiu respectat” Unul dintre cei mai titraţi sportivi din lume, Ivan Patzaichin, fostul canoist român multiplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, a povestit cele mai importante momente ale carierei sale într ...
„A fost excepţional de bine primit”, spune managerul Cristian Gheorghe despre participarea la festivalul din Ucraina Ultima premieră a Dramaticului gălăţean, comedia „Peţitoarele” a gruzinului Avksentii Tzagareli, în regia lui Ion Sapdaru, a fost jucată cu succes, pe 30 mai, pe scena Festivalului Internaţional "Melpomena Travia" de la Herson - Ucraina, festival aflat la cea de-a XV-a ediţie. Trupa gălăţeană a rămas câteva zile la festivalul la care au participat trupe ...
Cea de-a doua ediţie a Cupei Viva, concurs Masters organizat de Viva Sport Club Galaţi în piscina proprie, a fost o adevărată sărbătoare a nataţiei româneşti, foştii înotători de performanţă din aproape toată ţara, cei amatori şi copiii ce practică sportul de performanţă la clubul gălăţean bucurându-se din plin de acest eveniment. Competiţia, al cărei scop este de a atrage cât mai multă lume spre acest sport, spre mişcare pentru sănătatea, a fost onorată de preze ...

România - fabrică de titluri şi diplome

Miercuri, 29 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În timp ce la noi plagiatul, deşi e o chestiune de alb pe negru, e greu de dovedit şi de pedepsit, în alte ţări oamenii nici nu-şi pun problema să fure astfel munca altuia. Pentru că nu au ce face cu o diplomă sau cu un titlu de doctor care nu sunt susţinute de valoarea şi capacităţile proprii. Toate mediile sociale funcţionează în aşa fel încât nu ajungi nicăieri doar pe baza unei hârtii. Un CV pompos e apă de ploaie, dacă nu te pricepi şi nu munceşti. În Occident, ni ...
În ciuda faptului că în Galaţi nu există o pistă de atletism optimă pentru pregătirea sportivilor, încă există rezultate remarcabile. Ultimul exemplu este cel al jandarmului gălăţean Cristian Onofrei, care a obţinut locul doi la maratonul internaţional de la Braşov, proba de cros pe o distanţă de 7,6 km, traseu montan de dificultate cinci. Rezultatul sportivului gălăţean, pregătit de ani buni de profesorul Sorin Grecu, este cu atât mai preţios cu cât vine pe fondul unei ...

Vezi care sunt cei mai buni elevi la fizică din judeţ

Joi, 21 Martie 2013 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
S-a stabilit care sunt cei 14 elevi care vor reprezenta Galaţiul la faza naţională a Olimpiadei de Fizică, ce se va desfăşura la Satul Mare. La gimnaziu au fost selectaţi nouă elevi. Cinci sunt de la CNVA: Radu Bălan, Teodor Covalea şi Răzvan Gheorghiţă de la clasa profesoarei Daniela Domnişoru, Mihaela Carp şi Ioana Buţu de la clasele profesorului Mihai Vasiliu. S-au mai calificat Cristian Vijelie de la Şcoala Nr. 29, profesoară Cătălina Caragea, Alexandru Grigore de la Şco ...
Apple va lansa în luna martie cea de-a cincea generaţie a tabletei iPad, mai subţire şi mai uşoară, cu un ecran mai performant, anticipează analistul Brian White, citat de CNBC. "Cred că vom vedea o nouă versiune undeva la mijlocul lunii martie. Cred că iPad 5 va fi mai subţire, va fi un model mai uşor şi probabil că vor optimiza tehnologia utilizată pentru ecran", comentează White. Analistul consideră că Apple va adopta probabil noua tehnologie IGZO dezvoltată de grupul jap ...
* „Pentru a putea munci legal în Anglia, trebuie să obţii un Yellow / Blue Card care, ca student, îţi dă dreptul de a munci până la 20 de ore pe săptămână în timpul anului academic şi un număr nelimitat de ore în timpul vacanţelor” * „Bine măcar că această restricţionare va fi ridicată în decembrie 2014" Facultate, loc de muncă, bibliotecă şi casă, plus numeroase drumuri între cele patru obiective. Aşa arată o zi obişnuită din viaţa Roxanei Kovaci, student ...
* Într-un oraş sufocat de mafia imobiliară, un cetăţean a găsit de cuviinţă să dăruiască din proprietatea sa, pentru urbanizarea zonei în care locuieşte: Cristian Lungu a primit Premiul municipiului Galaţi Olimpici, premianţi, elevi şi studenţi cu zece pe linie, sportivi campioni, tineri de excepţie adică PERFORMANŢĂ. Acesta a fost cuvântul de ordine ieri, pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, la decernarea Premiilor municipiului Galaţi. Numele premianţilor lor l ...
Pagina 13 din 14