Raluca Ichim

Raluca Ichim

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

Joi, 15 Ianuarie 2026 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să realizeze, în premieră, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" din Galaţi, trei intervenții artroscopice complexe. Au beneficiat de această procedură modernă trei pacienți pediatrici, intervențiile fiind realizate cu succes, potrivit medicilor. S-au folosit tehnici minim invazive care permit o recuperare mai rapidă, durere redusă și rezultate funcționale superi ...

Pe drumurile publice, fără permisul potrivit

Joi, 15 Ianuarie 2026 13:30 | Publicat în Regional
Pentru că au săvârșit mai multe fapte ilegale pe drumurile publice, doi bărbați sunt cercetați de oamenii legii de la Poliția de Frontieră Foltești. Cei doi sunt anchetați pentru că unul dintre ei a condus un autoturism fără a deține permis de conducere corespunzător, iar celălalt i-ar fi încredințat autovehiculul pentru a fi condus. Astfel, pe 12 ianuarie, în jurul orei 14.30, un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în exercitarea atribuțiilor ...

Atmosfera vibrantă a orașului italian Chioggia, la Galaţi

Joi, 15 Ianuarie 2026 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” invită publicul duminică, 18 ianuarie, de la ora 18,30, la spectacolul „Gâlcevile din Chioggia”, o comedie muzicală plină de dinamism și culoare, prezentată de secția de revistă și baletul instituției. Spectacolul este o adaptare realizată de Cristian Gheorghe după piesa de teatru omonimă a dramaturgului italian Carlo Goldoni, aducând în prim-plan atmosfera vibrantă a orașului italian Chioggia. Poveștile de iu ...

Recital vocal-instrumental cu poezii de Mihai Eminescu

Miercuri, 14 Ianuarie 2026 08:30 | Publicat în UNDE MERGEM
De Ziua Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie, începând cu ora 18,30, soliștii Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, alături de studenții Facultății de Arte - specializarea Muzică, vor susţine, la Casa Artelor, un recital vocal-instrumental de excepție, intitulat „Odă”, prin care publicul va putea descoperi frumusețea poeziilor marelui poet național Mihai Eminescu, puse în valoare de compozitori români. Vor fi prezenți soliștii: soprana Lorena Mărgi ...

Echipa DynaByte a Colegiului "Vasile Alecsandri", gazdă pentru un concurs regional de robotică

Marți, 13 Ianuarie 2026 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Sezonul 10 FTC DECODE a adus pentru echipa de robotică DynaByte a Colegiului Național "Vasile Alecsandri", coordonată de mentorul prof. Onuț-Valeriu Atanasiu, una dintre cele mai mari provocări de până acum: rolul de gazdă pentru un eveniment de tip League Meet.  „Organizarea unei astfel de competiții presupune o responsabilitate uriașă, de la asigurarea condițiilor tehnice de joc și gestionarea echipelor participante din județele Galați, Brăila și Tulcea, până la menține ...

Două spectacole foarte cerute de public, în acest weekend la Galaţi

Marți, 13 Ianuarie 2026 17:00 | Publicat în CULTURA
Spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de la sfârșitul acestei săptămâni sunt două piese foarte cerut de public, iar la unul dintre ele biletele au fost deja epuizate. Vineri, 16 ianuarie, de la ora 19.00, se va juca cu casa închisă „Regina nopții”, al treilea spectacol din "Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan" pe care Leta Popescu și Bogdan Spătaru îl montează la Galați. „Regina nopții” face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la c ...

Banana bread

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026 17:30 | Publicat în MAGAZIN
Fie că faci un clasic banana bread, fie că vrei să le incluzi în alte rețete de prăjituri cu banane, aceste fructe vor da o textură și o aromă aparte, așa că merită să încerci. Ingrediente: 3-4 banane, 220 g făină, 140 g zahăr, 100 g unt sau o jumătate ceașcă de ulei, 80 g nuci, 50 ml lapte, 1 ou, 2 lingurițe praf de copt, ciocolată. Preparare: Decojește bananele și pisează-le mărunt într-un bol. Amestecă-le până obții o pastă omogenă. Peste banane adaugă și ...

Reţetă de prăjitură cu cremă de banane și mere

Duminică, 18 Ianuarie 2026 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă e weekend, atunci e timpul pentru un dulce făcut în casă, cu un gust desăvârșit. Ingrediente: 4 banane, 2 mere, 120 grame făină, 80 ml ulei, 30 grame musli, 1 ou, 1 lingură amidon, 1 lingură scorțișoară, 50 grame semințe de dovleac, 50 grame stafide, extract de vanilie, extract de rom. Preparare: Într-un bol încăpător se amestecă făina cu musli, uleiul, oul, scorțișoara, extractul de rom și semințele de dovleac. Se amestecă până când compoziția devin omogenă ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Duminică, 18 Ianuarie 2026 10:30 | Publicat în SFATURI
Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bananele adaugă dulceață naturală, potasiu și energie rapidă, iar ciocolata (mai ales cea neagră) aduce antioxidanți și un gust intens, creând un echilibru perfect între energie, minerale și flavonoide, ideală pentru un snack sănătos, mai ales în smoothie-uri sau ca desert rapid. Beneficii: energie rapidă - bananele oferă carbohidrați, iar ciocolata oferă și ea un boost de en ...

Tort de ciocolată cu banane. Rețetă rapidă, ușoară și delicioasă

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026 13:30 | Publicat în MAGAZIN
Un tort de ciocolată cu banane combină blatul pufos (adesea cu cacao) cu o cremă bogată de ciocolată (mousse sau ganache) și felii de banane proaspete, oferind un desert cremos, cu umpluturi ce variază de la cele simple (3 ingrediente) la cele mai elaborate, cu frișcă, gelatină, nuci și caramel. Ingrediente: pentru blat: 4 ouă, 4 linguri de zahăr, 1 plic de zahăr vanilat, 2 linguri cacao, 3 linguri făină, 1 praf sare; pentru cremă: 200 ml frișcă vegetală, 300 ml frișcă na ...
Pagina 1 din 277