Investiţii în zadar prin Galaţi

Marți, 10 Septembrie 2024 08:30 | Publicat în Regional
În timpul modernizării unor artere principale din oraşul Galaţi, la intersecţia bulevardelor Traian Vuia şi Henri Coandă au fost instalate semafoare moderne, pentru ca pietonii să poată trece strada în siguranţă pe toate cele trei bretele stradale, atât de la şi către refugiile staţiilor de tramvai, cât şi dintr-o parte în alta a celor două străzi de dimensiuni mari.Ei bine, după finalizarea lucrărilor, la un moment dat, pentru fluidizarea traficului, s-a decis construirea ...
Galațiul va avea o sală polivalentă așa cum puține orașe au. Guvernul României a aprobat recent indicatorii tehnico-economici ai proiectului de modernizare a Patinoarului din orașul nostru, iar investiția se ridică la  aproximativ 355 milioane lei. Proiectul este unul inedit și asta pentru că suprafața patinoarului va putea fi folosită, pe lângă meciurile de hochei, pentru orice sport de sală. În condițiile în care Galațiul performează cu adevărat la acest capitol, putem ...

Galațiul va avea un bazin de înot modern

Sâmbătă, 31 August 2024 10:16 | Publicat în Regional
Spațiul din apropierea stadionului Siderurgistul promite să se transforme într-unul atractiv și asta pentru că municipalitatea va construi aici un bazin de înot semiolimpic. Procedurile au fost demarate de către Primărie, iar licitația pentru lucrările de amenajarea terenului pe care se va construi noul bazin a fost deja lansată. Este vorba despre un contract cu o valoare de peste 9,5 milioane de lei ce presupune lucrări alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă potabilă, ...
Sistem de alimentare și distribuție gaze naturale – investiție în Comuna Ghidigeni, județul Galați, prin programul „Anghel Saligny” Primarul liberal al comunei Ghidigeni, din județul Galați – unitate administrativ – teritorială cu peste 6000 de locuitori, se preocupă intens de creșterea nivelului de trai al celor care i-au acordat, prin votul lor, la alegerile din 9 iunie 2024, încă un mandat. Gospodar și harnic, Eugen Tăbăcaru dovedește pricepere administrativă și ...
La Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" au început noi etape în ceea ce privește lucrările la cele două mari proiecte aflate în derulare - sediul principal al muzeului și sera de plante exotice - informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi a intrat într-un amplu proces de reabilitare termică și energetică în cursul anului trecut, însă proiectul este unul mult mai ambițios ...

Alertă de promisiuni în Galați

Luni, 12 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Știm că aleșii noștri sunt ocupați până peste cap să ne asigure bunăstarea de zi cu zi. Știm că mulți dintre ei nici nu dorm noaptea, gândindu-se cum să atragă noi și noi investiții Știm că unii abia așteaptă să se termine alegerile, ca să poată să se dedice, trup și suflet, îndeplinirii tuturor lucrurilor minunate pe care ni le-au promis, nesiliți de nimeni, în campanie și în precampanie. Ei bine, tuturor acestora vrem să le facem un serviciu și să le reaminti ...
În ultimii ani s-a constatat o creștere notabilă a investițiilor cu fonduri europene şi guvernamentale. Dar la fel de mult au crescut şi nemulțumirile legate de faptul că obținerea avizelor de mediu întârzie foarte mult implementarea acestor proiecte. În cursul unei documentări făcute la Vânători, am constatat că există proiecte care trenează de mai mulți ani, iar edilul acuză că tocmai aceasta este cauza. Primarul din Vânători acuză întârzieri mari "În cazul ambelo ...

Traian Băsescu, investiţii mari în titluri de stat

Vineri, 09 August 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, acum în vârstă de 73 de ani, este unul dintre politicieni cu cele mai mari investiţii în titluri de stat, arată datele agregate de zf.ro din declaraţiile sale de avere. Astfel, în iunie 2024, fostul preşedinte a publicat mai multe investiţii în titluri de stat denominate în monedă naţională, în valoare totală de 3 milioane de lei, şi altele în euro, în valoare de 575.000 de euro. Băsescu are investiţii în nouă emisiuni de ...
Aspectul orașului s-a schimbat considerabil în ultimii ani, când administrația locală a investit masiv în ceea ce înseamnă infrastructură rutieră și de transport, unități de cultură și învățământ ori spații publice de petrecere a timpului liber. Nici zonele rezidențiale nu au fost neglijate. Este deja în derulare amplul program de regenerare urbană, adică prima refacere integrală a cartierelor din oraș, care are în vedere modernizarea carosabilului și trotuarelor și ...
Primăriile și universitățile din România primesc finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după ce a semnat 22 de noi contracte de finanțare pentru investiții din Fondul pentru Modernizare. Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la 71,5 milioane de lei. Capacitatea totală instalată prin aceste proiecte va fi de 10,29 MW. Entitățile publice beneficiare, printre care şi Primăria Galaţi, vor putea produce energ ...
Pagina 7 din 13