Marți, 17 martie 2026, în intervalul orar 9,00 - 15,00, se va închide circulația autovehiculelor pe strada Lebedei, pe tronsonul cuprins între strada Blaj și strada Brândușei, anunţă Primăria Galaţi.
Restricţiile sunt necesare pentru buna desfășurare a lucrărilor de toaletare a vegetației din zonă.
Iată care sunt rute ocolitoare recomandate de Primărie: strada Lebedei - strada Blaj - strada Constantin Levaditi; strada Gheorghe Doja - strada Blaj - strada Mihail Sadoveanu.
...
Două persoane au fost depistate la volan, deși nu aveau permis de conducere. Primul „aspirant” la statutul de șofer a fost depistat de polițiști vineri, 13 martie, în timp ce conducea pe strada Ion Creangă din comuna Matca. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cel de-al doilea caz, o femeie în vârstă de 31 de ani a fost oprită de polițiști sâmbătă, 14 martie, pe strada Amilcar Vasiliu, din com ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână.
Marți, 17 martie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului.
În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, în localitățile Smârdan și Matca. Pe DN ...
Doi bărbați din județul Galați și-au văzut planurile de weekend date peste cap după ce problemele cu legea i-au ajuns din urmă. Ei au fost reținuți de poliție și au fost cazați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în baza a două mandate de executare a pedepsei emise de instanțele de judecată, ca efect al unor condamnări definitive.
Unul dintre ei are 43 de ani și este din Tudor Vladimirescu. Bărbatul va sta mulți ani după gratii, pentru că Tribunalul Iași l- ...
Marți, 17 martie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria Dana și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între bulevardul Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor ...
Recidivist beat şi fără permis al șoselelor, lăsat liber. O nouă decizie bizară la regimul circulației
Duminică, 15 Martie 2026 17:00 | Publicat în JURIDIC
Doi bărbați din Tecuci au ajuns în fața unui judecător de drepturi și libertăți, zilele trecute, după ce au fost depistați pe un drum public, conducând aceeași mașină.
Agenții care i-au tras pe dreapta, pe rând, aveau să constate că amândoi aveau același ”păcat”. Nu dețineau permis de conducere și se aflau sub influența substanțelor interzise. După ce polițiștii s-au edificat asupra lipsei dreptului de a conduce în cazul amândurora, iar testele rapide au ară ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Luni, 16 martie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Brăilei și Drumul de Centură. În județ, șoferii vor fi monitorizați, pe DN 25, pe raza localităților Independența și Barcea, iar pe DJ 251, în localitățile Schela și Slobozia Conachi. ...
Sâmbătă, 14 martie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251 la Smârdan și Pechea, iar pe DN 25, la Independența și Tudor Vladimirescu. Pe DN 26, radare se vor afla la Șivița și Tămăoani, iar pe DE 581, o autospecială va fi prezentă la Berheci. Duminică, 15 martie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaț ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână.
Vineri, 13 martie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Brăilei și Drumul de Centură.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, în localitățile Cuza Vodă și Costache Negri. Pe DE 581, un radar va fi pr ...
În perioada 13-16 martie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Br ...

