Cum închizi un contract de servicii

Cum închizi un contract de servicii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) îi sfătuieşte pe utilizatori ca, înainte de a solicita încetarea unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de telefonie, internet sau televiziune, să verifice condiţiile de încetare din respectivul contract. Aceştia trebuie să ţină cont de câteva aspecte pe care trebuie să le găsească menţionate în contract: dacă a expirat perioada contractuală iniţială şi, dacă nu, ce penalităţi i se aplică; termenul şi modalităţile în care poate depune o cerere de încetare a contractului, precum şi termenul în care este operată efectiv încetarea.

Deşi unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea să fie adresată şi telefonic, este mai sigur dacă cererea va fi trimisă prin poştă, cu confirmare de primire, sau depusă la un punct de lucru al furnizorului, cu număr de înregistrare.

De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că procesarea cererii de încetare poate fi condiţionată de returnarea echipamentelor oferite în custodie/chirie şi de plata unor eventuale datorii.

Citit 7441 ori Ultima modificare Joi, 15 August 2019 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.