Borşul te menţine sănătos şi energic

Borşul te menţine sănătos şi energic
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Borşul de putină este unul dintre ingredientele specifice bucătăriei româneşti. Preparat în casă, natural, este folosit atât la ciorbe, cât şi pentru a trata anumite afecţiuni, de la astm până la alcoolism. Poate fi folosit cu succes şi în tratamentele cosmetice. Un produs sută la sută natural, borşul are la bază procesul de fermentaţie a tărâţei, un tonic natural plin de minerale din complexul de vitamine B şi multă vitamina C. Datorită tărâţei de grâu, care la rândul ei conţine vitamine din grupul B, betacaroten, minerale, aminoacizi esenţiali şi carbohidraţi, borşul este un elixir al sănătăţii. De aceea, băut în mod constant, borşul de putină ajută la sănătatea ficatului. Acest organ filtrează sângele care vine din tractul digestiv, înainte de a trece în restul corpului. Metabolizează medicamentele administrate şi elimină substanţele chimice. În momentul în care ficatul este lezat, toate organele au de suferit. Abuzul de orice natură, fie că este alcool, tutun, prăjeli, zaharuri, distruge încet, dar sigur unul dintre cele mai importante organe din corp. 

Citit 1316 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 16:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.