Creștere a cantității de gaze din import
Duminică, 04 Februarie 2024 15:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a importat, în primele 11 luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,995 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 2 la sută mai mare (+39.800) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, potrivit INS. Producţia internă de gaze naturale a depăşit, în ianuarie-noiembrie 2023, 6,841 milioane tep, fiind cu 1,7 la sută peste cea din primele 11 luni din 2022 (+117.500 tep). Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia d ...
Numărul companiilor intrate în insolvenţă, același ca în 2022
Vineri, 02 Februarie 2024 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din anul anterior, adică la 6.650 de firme, cele mai multe cazuri fiind în Bucureşti, Bihor şi Cluj, potrivit unei analize realizate de CITR, citate de Ziarul Financiar. 89 dintre acestea sunt companii de impact în economie, cu active de peste un milion euro, comparativ cu 67 în 2022. În ceea ce priveşte numărul restructurărilor prin procedura de concordat preventiv, în 2023 au fost ...
Sponsorizările microîntreprinderilor nu mai pot fi scăzute din profit
Vineri, 02 Februarie 2024 13:00 | Publicat în ECONOMIE
De la 1 ianuarie 2024, sponsorizările făcute de microîntreprinderi nu mai pot fi scăzute din profit, facilitatea fiind eliminată de Guvern Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați precizează că, "prin OUG 115/2023 s-au abrogat, începând cu 01.01.2024, alin. (11), (13) -(110), (21) şi (22) ale art. 56 din Codul fiscal, referitoare la posibilitatea microîntreprinderilor care efectuează sponsorizări sau care achiziționează aparate de marcat electronice fiscale ...
Cursul euro/leu, folosit de BNR împotriva inflaţiei
Joi, 01 Februarie 2024 16:19 | Publicat în ECONOMIE
Pentru a împinge inflația în jos, banca centrală folosește cursul euro/leu drept principal instrument. Stabilitatea leului se datorează interesului ridicat al străinilor pentru titlurile de stat locale, care oferă randamente ridicate, dar și faptului că rezerva valutară a BNR a crescut la sfârşitul lui ianuarie la un nou maxim istoric de 61,4 miliarde euro, iar rezervele internaționale (valute plus aur) înregistrează un record de 67,68 miliarde euro, ceea ce îndepărtează riscu ...
Monedele de la marginea zonei euro au profitat de scăderea aversiunii față de risc și s-au apreciat față de euro
Amplitudinea aprecierii leului a fost mult mai mică decât cea a altor valute din zonă, însă moneda națională rămâne cea mai stabilă din regiune. Cursul euro a coborât miercuri de la 4,9769 la 4,9759 lei, evoluție la care a contribuit scăderea culoarului de tranzacționare la 4,975 - 4,977 lei, după creșterea de luni la 4,976 - 4,98 lei.
Indicii pieţei monetare ...
Untul și magiunul, pe lista alimentelor cu adaos plafonat
Marți, 30 Ianuarie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Noua listă de alimente care vor avea adaos comercial plafonat pentru încă două luni cuprinde 17 alimente, cu patru mai puține decât precedenta, potrivit proiectului de ordonanță scos marți în dezbatere de Ministerul Agriculturii. Din listă au ieșit cozonacul, orezul, bulionul de roșii, margarina, drojdia și carnea tocată, fiind introduse în schimb magiunul și untul."Decizia introducerii magiunului a fost luată având în vedere că adaosul comercial în magazine este foarte mar ...
Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune, în timp ce zlotul polonez s-a depreciat față de euro de la începutul lunii cu circa 0,2%, iar forintul maghiar cu aproape 3,1%, fragilizat de posibilitatea ca fondurile europene destinate Ungariei să fie din nou blocate. Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9770 la 4,9769 lei, în timp ce transferurile din piața locală se realizau între 4,976 și 4,978 lei. Scenariul macroeconomic central realizat de analiștii Băncii Transilvania an ...
Guvernele UE nu au de gând să saboteze economia Ungariei
Luni, 29 Ianuarie 2024 18:21 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernele Uniunii Europene (UE) nu discută despre o coerciţie de natură financiară pentru a forţa Ungaria să accepte ajutorul financiar pentru Ucraina, pe care Budapesta îl blochează din decembrie, a afirmat luni un înalt oficial european, potrivit unei declaraţii citate de Reuters. Declaraţia vine ca răspuns la un articol din Financial Times, care susţine că UE s-ar pregăti să saboteze economia Ungariei dacă Budapesta ar bloca din nou ajutorul pentru Ucraina la summitul de săp ...
Misiune FMI, în vizită de evaluare a economiei
Luni, 29 Ianuarie 2024 15:54 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, a venit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor macroeconomice. Ultima vizită la Bucureşti a echipei FMI s-a derulat în perioada 25 septembrie - 4 octombrie 2023 şi a fost realizată pentru analiza anuală a economiei. FMI estimează o creştere economică de 2,3 la sută pentru România în 2023 şi u ...
Anul acesta, ajung la maturitate titluri de stat, în lei sau valută, în valoare de circa 65 miliarde de lei
Pentru a achita sau rostogoli datoria, dar și pentru a acoperi deficitul bugetar, Finanțele intenționează să se împrumute în 2024 cu 181 miliarde de lei.La jumătatea acestei săptămâni, România a ieșit pe piețele externe cu obligațiuni denominate în monedă americană, cu scadențele în 2029 şi 2034. Cererea de cumpărare s-a ridicat la 15,5 miliarde de dolari, iar Fin ...