APEL UMANITAR | Teo are nevoie de noi, ca să se poată mişca

APEL UMANITAR | Teo are nevoie de noi, ca să se poată mişca
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Viaţa unui băieţel de numai 3 ani şi 9 luni din Galaţi depinde de o sumă de bani pe care părinţii săi nu şi-o pot permite. Diagnosticat cu o hemipareză care îi afectează inclusiv mâinile, copilul trebuie operat urgent în Austria, termenul impus de specialiştii vienezi fiind prima săptămână a lunii februarie.

Teodor Lupea este un luptător dinainte de a vedea lumina zilei, la doar şase luni, născut după o serie de complicaţii. Micuţul, fiul cel mare al părinţilor săi, a fost nevoit să lupte cu viaţa mai mult decât alţi copii. Şi a reuşit să învingă, încă din primele luni, diferenţele şi să ajungă să facă primii paşi asemenea bebeluşilor cu pe care soarta nu i-a pus la încercare.

"Teodor este născut prematur, la 32 de săptămâni, a avut nota 6 şi o greutate de 1.300 de de grame, a stat la incubator cu masca de oxigen pe faţă în jur de o săptămână. Am stat internată 38 de zile până a ajuns la greutatea de 2.500 de grame. Teo, în fiecare lună, lua în greutate foarte bine, în jur de 1.300 -1.500 de grame, la cinci luni ajunse să cântărească cât un copil născut la termen", începe povestea mama băieţelului, Mihaela Lupea.

Evoluţia firească, sub auspiciile normalităţii care păruse să se instaleze în cele din irmă în viaţa lui Teo şi a părinţilor săi, avea să fie curmată brusc, în august 2016, când micuţul avea 2 ani şi 5 luni. După un concediu la mare cu părinţii, a răcit şi a ajuns în spital, loc unde, într-o dimineaţă, mama a constatat că Teo avea gâtul înţepenit şi nu se mai putea mişca. Tratată iniţial ca un "curent" de la aerul condiţionat, afecţiunea, manifestată ca o paralizie, s-a agravat. Transferat la Spitalul "Marie Curie", din Capitală, copilul a fost supus unor serii repeate de evaluări, teste şi analize, fără ca medicii să poată da un verdict foarte clar asupra cauzelor care i-au provocat această stare.

"Au început investigaţiile şi tratamentele, RMN, CT. Tratament cu antibiotice şi, după două săptămâni, imunoglobulină umană, cinci flacoane, timp de cinci zile. După fiecare administrare, băieţelul meu începuse să dea semne, să-şi mişte degetele de la un picioruş, la fel şi mânuţele, iar paralizia facială nu mai era atât de accentuată şi vizibilă. Uşor-uşor, a început să vorbească câte un pic, să ceară de mâncare, apă, să-şi ceară jucăriile", explică Mihaela Lupea.

Salvarea: implantul urgent

Miracolele nu au ţinut însă mult, pentru că starea lui Teo a dat din nou semne de înrăutăţire, chiar şi după lungile şi chinuitoarele şedinţe de kinetoterapie şi înot, la Bucureşti şi Galaţi. Aşa, micuţul a ajuns la Viena, într-o clinică unde, în februarie anul trecut, medicii i-ai dat un verdict neaşteptat. Problemele lui provin de la înţepătura unei insecte, care i-a provocat paralizia şi mai apoi atrofierea muşchilor. A apărut ca iminentă perspectiva unei interveţii chrurgicale de implantare a nervilor, numai că operaţia pe care austriecii preconizau că ar putea-o face chiar şi atunci când Teo va împlini 7 ani, a devenit urgentă. Începutul lunii februrie 2018 este termenul impus de medicii de la Viena, în caz contrar Teo având şanse maxime să nu mai poată fi recuperat şi să rămână paralizat pe viaţă.

"În noiembrie, medicii au spus că operaţia cu implantul de nervi trebuie făcută cât de repede, că la umărul drept mai este în viaţă un sfert din muşchi şi acolo vor să îi pună implantul. În plus, mai este şi un nerv mort, C5. Ne-au programat pentru intervenţie pe 8 februarie. Copilul trebuie internat pe 7, iar banii, 25.000 de euro, trebuie viraţi în primele două zile ale lunii. Nu avem de unde. Veniturile noastre sunt mici, mai avem un copil mai mic, iar costurile cu terapiile pentru Teo ne-au eliminat orice posibilitate de a face rost singuri de această sumă sau măcar de o parte din ea", conchide Mihaela Lupea, mama lui Teodor.

Cei care vor şi pot să ajute pentru ca Teo să aibă o şansă reală de recuperare pot dona bani în conturile deschise special în acest scop, prin intermediul Asociaţiei "Salvează o inimă".

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Conturi (IBAN) bancare

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL- Banca Transilvania Botoşani.

Cei care vor să facă donaţii au la dispoziţie o lună ca să ajute şi sunt rugaţi ca, în momentul în care virează bani, să precizeze cauza pentru care donează.

Citit 18917 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.