Şi creştinii de rit vechi au trecut în noul an

Şi creştinii de rit vechi au trecut în noul an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A fost din nou Revelion în România, sărbătorit, pe stil vechi, în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi. Dar şi creştinii de rit vechi au trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în noul an şi au petrecut cum se cuvine, alături de cei dragi. Revelionul pe rit vechi a apărut ca urmare a decalajului existent între calendarul iulian și calendarul gregorian. Pentru că între cele două există o diferență de 13 zile, sărbătorile de iarnă pică în date diferite.

La Galaţi, există o comunitate destul de numeroasă de creştini ortodocşi de rit vechi, care în aceste zile se despart oficial de sezonul sărbătorilor de iarnă. Dar nu numai aceştia au marcat în mod festiv noaptea dintre ani, ci şi studenţii basarabeni. Tinerii au organizat o petrecere incendiară, la care au petrecut cu foc, pe ritmuri moldoveneşti, într-un club din municipiul Galaţi. Atmosferă de sărbătoare a fost în întreaga zi de sâmbătă, în rândul ortodocşilor de rit vechi din toată ţara. În judeţul Vaslui, de pildă, colindătorii au bătut din poartă-n poartă şi au făcut urări. Iar uliţele au semănat mai degrabă cu o scenă de spectacole, potrivit jurnaliştilor din presa naţională.

La mulţi ani!

Citit 2200 ori Ultima modificare Duminică, 14 Ianuarie 2018 22:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.