Gălăţeanca născută în anul Marii Uniri

Gălăţeanca născută în anul Marii Uniri
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Emoţionată şi deopotrivă bucuroasă, Safta Vasiliu, unica gălăţeancă de-o vârstă cu Marea Unire, a primit, ieri, în dar din partea autorităţilor flori, un tort, drapelul României, o insignă şi o scrisoare personalizată din partea ministrului Afacerilor Interne.

Prefectul Dorin Otrocol, primarul Ionuţ Pucheanu, reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei Naţionale, Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost musafiri de onoare, ieri, la "serbarea" Saftei Vasiliu (aşa cum i-a plăcut femeii să o numească), unica din municipiul Galaţi care, în an centenar, împlineşte 100 de ani. Chiar dacă ziua sa de naştere este de Crăciun, pe 25 decembrie, autorităţile au ales să o felicite mai devreme şi să-şi exprime preţuirea şi admiraţia pentru un secol de viaţă.

S-a dedicat familiei întreaga viaţă

Safta Vasiliu se mândreşte cu o familie numeroasă, căreia i-a fost devotată trup şi suflet şi de care a avut grijă ca de ochii din cap. Are opt copii (doi băieţi şi şase fete) şi nu mai puţin de 16 nepoţi şi 14 strănepoţi, pe care i-a îndemnat întotdeauna să înveţe, să fie corecţi şi cinstiţi. Chiar dacă a trecut prin momente dificile de-a lungul vieţii şi a avut parte nu de puţine greutăţi, în condiţiile în care a rămas văduvă în urmă cu mai bine de 40 de ani, gălăţeanca de-o seamă cu Unirea este fericită că are o familie frumoasă şi unită. "A fost şi greu, şi bine în anii ăştia. A fost greu pentru că soţul a murit din timp, copiii trebuiau să meargă şi la şcoală, trebuia să şi munceşti. Am mers cu ziua, cu prăşitul pe la oameni care au avut nevoie. Până iei o pensioară, trebuie să şi munceşti. Dar mă bucur că m-au ascultat, au fost cuminţi şi au învăţat", ne-a mărturisit Safta Vasiliu.

"A fost o femeie foarte energică, a muncit până acum doi-trei ani. Când nu a mai putut, a plâns şi ne-a spus: Eu ce fac? Stau? Nu pot să stau! Şi atunci a început să împletească. Nu vede, dar numără ochiurile. Dacă le pierde, ne strigă să o ajutăm", ne-a spus una dintre fiice. Întrebată cum a reacţionat gălăţeanca de-o vârstă cu Unirea atunci când a aflat că autorităţile îi vor trece pragul pentru a o felicita, fiica sa ne-a povestit, amuzată: "Dimineaţă, la ora 5,30, s-a trezit şi hai, să mă spăl, să mă îmbrac că vin musafiri. Aşa şi ieri, şi alaltăieri (miercuri şi marţi - n.r.). I-am zis: stai uşor, nu astăzi. Atunci a spus: atunci, mai dorm un pic. Se scoală foarte devreme, trage draperia şi se apucă de lucru. Nu poate să stea".

"Astăzi a fost prima acţiune dintr-un şir mai lung, în care celebrăm 100 de ani pentru mai multe persoane din judeţul Galaţi. Astăzi am fost la dna Vasiliu, ne-am bucurat să-i putem cunoaşte familia. Nu ne-a dezvăluit secretul longevităţii, dar ne-a povestit despre un călugăr care i-a prezis că mai trăieşte cinci ani. I-am promis că, dacă mai suntem pe aici, o vizităm", a declarat prefectul Dorin Otrocol.

Ministerul Afacerilor Interne a lansat campania "O viaţă cât un centenar", prin care se dorește aducerea în prim-plan a românilor născuţi în anul 1918, anul Marii Uniri. În cadrul campaniei, angajați ai ministerului din întreaga țară vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în 2018 vârsta de 100 de ani, pentru a-i cunoaşte, a le asculta poveştile şi a învăţa din experienţa unui veac trăit în România. În judeţul Galaţi, potrivit Prefecturii, sunt cinci persoane care împlinesc 100 de ani în 2018, una în municipiul Galaţi, celelalte în mediul rural.

Citit 3736 ori Ultima modificare Vineri, 15 Iunie 2018 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.