Caravana “Inimă de Copil”!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doar până duminică mai puteţi cumpăra de la standurile Fundaţiei „Inimă de Copil” felicitări realizate manual, vaze şi obiecte decorative, accesorii din mărgele făurite de mâinile dibace ale tinerilor cu nevoi speciale aflaţi în grija Fundaţiei.

Aveţi astfel şansa de a alege un cadou deosebit pentru prieteni, şi să aduceţi bucurie unui copil nedreptăţit de soartă. Standurile Inimii de Copil sunt de găsit în Galeria Real până duminică, între orele 15.00-20.00 şi în Winmarkt, la parter, până duminica, între 15.00-20.00. Din păcate, viscolul a modificat programul Caravanei.

„A fost impresionant pentru noi şi încurajator pentru voluntari să reîntâlnim oameni care ne cunoşteau şi cunoşteau activitatea fundaţiei noastre. Ei au ales să cumpere şi acum, ca şi în anii trecuţi, vaze şi alte obiecte decorative realizate de tinerii noştri cu nevoi speciale, conştienţi fiind că în felul acesta ne ajută să-i ajutăm mai departe pe cei care au nevoie de noi”.

“Le mulţumim lor, le mulţumim partenerilor noştri care găzduiesc standurile Caravanei ˝Inimă de Copil˝, colaboratorilor din presă care mediatizează acţiunea noastră, gălăţenilor care ne susţin şi răspund apelului nostru: ˝Dăruieşte copiilor în nevoie prin Caravana Inimă de Copil!˝”.

“Cea mai mare parte a fondurilor colectate este destinată continuării serviciilor pentru copiii din familii în dificultate. O altă parte este destinată cadourilor de Crăciun pentru cel puţin 350 de copii din Galaţi şi din judeţ”, ne transmite Anca-Aurora Chiosea, responsabil comunicare - Fundaţia “Inimă de Copil”.

Citit 1538 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.