Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
1 comentariu

Peste o mie de elevi, de la cei de clase primare la cei de gimnaziu trec zilnic pe acolo, alături de părinţii care îi însoţesc sau de locuitorii cartierului, unul dintre cele mai aglomerate din oraş. Este vorba despre oamenii care trebuie să circule în siguranţă în perimetru adiacent Şcolii Gimnaziale nr. 12 "Miron Costin", din I.C. Frimu, una dintre unităţile de învăţământ mari şi foarte frecventate ale urbei.

Elevii, mai ales, ar trebui să beneficieze de condiţii de siguranţă crescute, inclusiv în ceea ce priveşte deplasarea spre şi de la şcoală. Din acest raţionament, mai mulţi părinţi care trec zilnic prin emoţiile traficului aglomerat de pe străduţele înguste din jurul unităţii de învăţământ cer autorităţilor să intervină chiar înainte de începerea anului şcolar. Mihai Popa este unul dintre părinţii care vrea mai multă siguranţă pentru cei trei copii ai săi, elevi ai Şcolii 12. 
"Zilnic, când ducem sau aducem copiii la şi de la şcoală, traversăm strada Sucevei fără a avea o trecere de pietoni. Pe toată lungimea de 500 metri a străzii Sucevei nu este nici o trecere de pietoni. La fel ca noi, traversează “pe propria răspundere”, o mare parte dintre cei peste o mie de copiii ai Şcolii nr. 12, împreună cu părinţii lor, dar şi locuitorii cartierului", ne-a tramsmis părintele. Acesta propune Comisiei pentru Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei Galaţi ca pe strada menţionată, în dreptul şcolii, să fie trasată o trecere de pietoni, semnalizată şi "protejată" de limitatoare de viteză, pentru ca, cel puţin teoretic, traversarea să se poată face în siguranţă. "Se poate alege şi o altă poziţionare a trecerii pentru pietoni sau dacă se apreciază că trebuie mai multe treceri, foarte bine, important este ca traversarea străzii Sucevei să se facă în siguranţă", conchide Mihai Popa.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Galaţi, solicitarea va face obiectul unei analize în cadrul Comisiei pentru Siguranţa Circulaţiei, care va aprecia oportunitatea amenajării unei treceri de pietoni în zona indicată.

Citit 4512 ori Ultima modificare Joi, 15 August 2019 15:22

1 comentariu

  • postat de Romica Mugurel Miercuri, 14 August 2019 16:34 109.166.130.*** Link la comentariu
    0
    3

    Pe strada Otelarilor când se pun semafoare, care este o strada foarte circulată și cu multe accidente. Ne este frica sa lăsăm copii sa traverseze singuri. Viețile oamenilor nu contează, primează doar banii primăriei?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.