Trei sferturi dintre locuinţe se construiesc la sat

Trei sferturi dintre locuinţe se construiesc la sat
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

182 de locuinţe au fost date în folosinţă în trimestrul al III-lea al anului trecut, în creştere cu 18 locuinţe faţă de trimestrul precedent, anunţă Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi. În comparaţie cu trimestrul al III-lea al anului 2018, în trimestrul al III-lea din 2019 numărul de locuinţe date în folosinţă a scăzut cu 152. Datele statistice arată că în judeţul Galaţi se construieşte în continuare mai mult în mediul rural. Astfel, în perioada iulie-septembrie 2019, dintre cele 182 de locuinţe construite, 139 sunt situate la ţară.

Totodată, în primele 11 luni ale anului trecut, au fost finalizate 502 locuinţe, în scădere cu 22 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018. Aproape trei sferturi dintre locuinţele construite anul trecut se află în mediul rural. Din datele disponibile la nivel naţional reiese că Galaţiul se situează în afara trendului general din România. În timp ce în judeţul Galaţi trei din patru locuinţe noi se construiesc în sate, în România numărul de locuinţe date în folosinţă la oraş este mai mare decât cel din mediul rural.

Citit 1489 ori Ultima modificare Marți, 07 Ianuarie 2020 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.