Daruri de suflet pentru refugiații ucraineni din Galați

Daruri de suflet pentru refugiații ucraineni din Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În Sâmbăta Mare, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Galaţi, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, a oferit daruri pascale refugiaţilor ucraineni cazaţi în Campusul studenţesc "Al. I. Cuza" din municipiul Galaţi.

După cum aflăm de la părintele Rareş Bucur, pe lângă produsele tradiţionale de Paşte, respectiv, cozonac, ouă roşii și pască, au mai fost oferite şi candele, pentru ca semenii noştri greu încercaţi de războiul din ţara lor să primească Sfânta Lumină şi să fie în comuniune şi în bucuria Învierii cu credincioșii gălățeni la slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală.

Darurile au fost preluate de la Centrul eparhial de membrii A.S.C.O.R. Galaţi şi transportate în Campusul studențesc pentru a fi pregătite şi oferite ulterior familiilor de ucraineni ce și-au găsit alinarea și pacea în orașul nostru.

Şi aceste daruri oferite cu mărinimie sunt un semn al dragostei şi al solidarității clerului, credincioșilor și tinerilor voluntari de la Dunărea de Jos, în aceste zile de mare sărbătoare pentru întreaga creștinătate.

Citit 1092 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Aprilie 2022 09:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.