După mulți ani în care depunerea jurământului de credință a noilor cadre militare s-a derulat în cerc restrâns, fără festivitățile obișnuite pentru acest ceremonial, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați a reluat în acest an vechea tradiție, pentru a le da prilejul proaspeților militari intrați în rândul salvatorilor, cât și familiilor acestora să fie împreună într-un moment unic și emoționant. Vineri, 27 mai, 47 de cadre militare și soldați gradați profesioniști, recent încadrați la ISU Galați, s-au aliniat în formație și au rostit la unison, în fața celor apropiați și a oficialităților locale, jurământul de credință față de patrie. Momentul a fost punctat de comandantul unității, care le-a pus în vedere noilor recruți importanța misiunii pe care și-au asumat-o. “Felicitări, dragi colegi! Să fiți loiali acestui jurământ și să purtați cu onoare haina militară pe care ați ales să o îmbrăcați. Din acest moment, vă aflați în serviciul cetățeanului și al comunității și sunteți obligați să cunoașteți temeinic și să aplicați întocmai regulamentele militare, să fiți model de corectitudine, să respectați întocmai drepturile și libertățile cetățenilor”, le-a transmis col. Ion Toma, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați.
Jurământ festiv pentru cei mai tineri pompieri Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Incendiu violent într-un cartier de case din Galați. O femeie a fost găsită moartă (FOTO) Ravagii în culturile din județ din cauza vremii extreme! Trăsnetele au ars sute de hectare (FOTO ȘI VIDEO) UE îl amenință pe Zuckerberg cu amenzi zilnice uriașe Unde sunt radarele în weekend Securitatea Groenlandei, mai puternică decât amenințările lui Trump
Mai multe din această categorie: