Spectacolul copilăriei, în Grădina Publică. Cu mic, cu mare, la un 1 Iunie altfel

Spectacolul copilăriei, în Grădina Publică. Cu mic, cu mare, la un 1 Iunie altfel
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sute de copii, alături de părinți sau bunici, umpleau miercuri, la vremea prânzului, aleile Grădinii Publice, nerăbdători să participe la unul sau mai multe dintre momentele organizate pentru ei de Primăria Galați.

De răbdare aveau însă nevoie, şi ei, şi părinții, fiindcă se stătea la coadă la împletit baloane, la pictat pe față sau creat uriaşe baloane de săpun, la realizat minunății din piese Lego sau făcut puzzle.

Despre cele câteva tonete cu înghețată, gogoşi şi răcoritoare nici nu mai vorbim, cozile erau uriaşe, mulți dintre copiii mai mari renunțând, din proprie inițiativă, când realizau cât au de stat.

Pe scenă, copiii cântau diverse melodii la modă, cu încurajările unor personaje de poveste.

Căldura şi soarele puternic le cam dădeau de furcă părinților, care nu reuşeau să-i convingă pe cei mici că e vremea mesei. Ici şi colo, oamenii de la pază şi polițiştii locali încercau să prindă câte un vânzător ambulant şi neautorizat de baloane. Terasele din jurul parcului erau pline ochi, iar pe lângă mai aşteptau şi alți clienți, în speranța că se va elibera vreo masă.

Mulți dintre copii îşi aduseseră şi propriile jucării sau trotinete, iar locurile de joacă erau şi ele folosite la maximum.

Cei mai admirați şi solicitați erau clovnii pe picioroange, cu care copiii făcuseră deja cunoştință în recentul Festival "Gulliver", acum profitând să obțină o fotografie cu fiecare. O amintire minunată, cu un timp de aşteptare mai scurt, dintr-un 1 Iunie foarte diferit de cele ale copilăriei părinților lor.

Citit 2792 ori Ultima modificare Joi, 02 Iunie 2022 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.