Căminiştii de la Metalurgic vor dreptate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Sute de familii trăiesc în condiţii mizere în fostele cămine de elevi de la Grupul Şcolar Metalurgic Galaţi, unde, deşi plătesc chirie, nu li se oferă decât un acoperiş deasupra capului, iar facturile la utilităţi sunt mai «grase» decât la o garsonieră din centru”, aşa scriam în martie anul acesta despre „Ghetourile Metalurgicului”.

Problemele celor peste 200 de familii care locuiesc în cele trei cămine A, B şi F au fost puse pe tapet de către una dintre chiriaşe, Aida Tofăleanu.  Aceasta a fost desemnată de către chiriaşii căminelor să se adreseze aleşilor locali.

În primul rând, Aida Tofăleanu a cerut o comisie de specialitate tehnică pentru evaluarea instalaţiei electrice, termice şi de apă a căminelor A, B şi F, pentru ca Asociaţia de chiriaşi „Aurel Vlaicu” să poată încheia contracte individuale cu furnizorii de utilităţi, ca să nu mai fie nevoiţi să plătească la pauşal. 

S-a cerut, de asemenea, să se constate starea de fapt a căminului, având în vedere că, din 2006, odată cu desfiinţarea grupurilor sanitare la comun, camerele închiriate şi-au schimbat structura interioară devenind locuinţe, fiind amenajate de chiriaşi.

A treia rugăminte a vizat formarea unei comisii juridice care, după finalizarea rapoartelor de constatare ale celor două comisii anterioare, să furnizeze cadrul legal pentru a se urgenta emiterea actelor adiţionale sau a contractelor de închiriere pe cinci ani, conform avizului de la minister.

La finele şedinţei CL, primarul Dumitru Nicolae a promis că rugăminţile chiriaşilor căminelor Metalurgicului nu vor rămâne în vânt: „Trebuie să facem ordine aici şi o să facem. În căminele de nefamilişti locuiesc la ora actuală câteva mii de persoane. Toate vin în audienţă şi vor casă”, a declarat Nicolae.

Citit 821 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.