Gălăţeanul care a câştigat 4 milioane de euro la loterie şi-a ridicat banii

Gălăţeanul care a câştigat 4 milioane de euro la loterie şi-a ridicat banii
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Gălăţeanul care a câştigat marele premiu la tragerea Joker de duminică, 26 februarie, şi-a ridicat banii de la sediul din Bucureşti al Loteriei Române, în cursul zilei de joi, 2 martie.

Premiul în valoare de circa 4 milioane de euro (19.646.531,20 lei) a fost câştigat de un bărbat de 50 de ani, care a jucat la agenţia 17-081 din Pechea, judeţul Galaţi. Biletul, completat cu şapte variante la Joker şi o varianta la Noroc Plus, a costat 51,50 lei.

Conform unui comunicat remis de Loteria Română, câştigătorul "are în jur de 50 de ani şi a declarat că joacă constant la loto de peste 30 de ani, Loto 6/49 şi Joker fiind preferatele sale. Numerele care i-au purtat noroc sunt cele pe care le joacă de fiecare dată, iar o parte din ele au semnificaţie personală".

Jucătorul a aflat că este marele câştigător chiar în seara zilei de 26 februarie, când a urmărit tragerile loto în direct la televizor.

Câștigurile provenite din jocurile de noroc se impozitează în România cu 40%, astfel că jucătorul norocos din Pechea a plecat acasă cu o sumă netă de 11,8 milioane de lei (2,4 milioane de euro).

Citit 8182 ori Ultima modificare Duminică, 05 Martie 2023 07:55

2 comentarii

  • postat de Fedeles maricica
    Vineri, 03 Martie 2023 13:15
    84.117.175.***
    Felicitări domn ! Daca mai putea sa ma ajutati si pe mine cu plata restanță care o am sunt o pers cu grad de handicap și numi perm sa ma achit distanțele, Mulțumesc
    0
    0
  • postat de Marcu D
    Vineri, 03 Martie 2023 10:47
    5.2.209.***
    Să îi stăpânească sanătos și să se bucure din plin de ei. Felicitări !
    Dar, încă o dată iese în relief caracterul mizerabil al statului român. Și argumentez în cazul de față:
    la sistemele de joc ale Loteriei Române, dacă de exemplu, să zicem, se joacă 100 de lei. Din start, 50% sunt luați de stat.
    1
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.