După ce au serbat așa cum se cuvine mamele ucrainene refugiate, cu ocazia zilei de 8 Martie, reprezentanții Fundației „Inimă de Copil” au continuat tradiția cu bunicii ucraineni. Aceștia au fost invitați la o lecție deschisă de istorie, predată în limba română și tradusă în limba ucraineană de traducători, pentru că nu poți vorbi despre istoria țării tale decât în limba maternă. „Voluntarii și colegii de la Centrul de Refugiați au vrut să împărtășească această experiență și cu bunicii ucraineni de la Fundația «Inimă de Copil». Împreună au organizat o lecție desprinsă din cărțile de istorie și au avut o surpriză plăcută când au văzut cât de interesați au fost cei 30 de bunici despre istoria României. Au fost curioși să afle despre personalități istorice precum: Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Ceaușescu, Constantin Brâncuși și Nadia Comăneci”, ne-a declarat Aurora Badiu, reprezentanta fundației. După ce au trecut în revistă personalitățile marcante ale istoriei, întâlnirea a continuat cu o masă rotundă, unde șirul poveștilor s-a prelungit. „La final, bunicii minunați au primit câte un cadou în semn de apreciere pentru bunătatea și puterea de care dau dovadă. Mulțumim voluntarilor, traducătorilor și colegilor care au organizat această zi superbă”, a mai spus reprezentanta fundației.
Bunicii ucraineni învață istoria României Scris de Raluca Ichim


Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii Prin Fundația „Inimă de copil”, case noi pentru familii lovite de inundații anul trecut „Trădătorii” din castel vor lupta pentru 100.000 de euro Chec cu cremă de nes Cum să dăm un plus de gust fripturii la grătar
Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de Vremurile de azi ne apropieMiercuri, 22 Martie 2023 12:49109.166.132.***Este de bine apropierea pe fondul politicii URSS-ului, de la Stalin pornire, fiind prin istoria falsificată, despărțiți pe frontieră, printr-un gard de sârmă ghimpată ruginită, istoria comunistă fiind prelucrată pentru a ne ține într-o stare de tensiune și vrăjmășie profundă. Și ucrainenii și români00