Numărul de refugiați raportat vineri, 7 aprilie, de autoritățile gălățene pentru ultimele 24 de ore, a fost relativ asemănător cu cel înregistrat în intervalul anterior, dar a scăzut mult numărul permiselor de protecție temporară emise cetățenilor ucraineni. Poliția de Frontieră Galați a transmis că cel mai mare flux, de 426 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în țară 108 ucraineni. Astfel, 534 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore, cu doar patru mai puțini decât în intervalul precedent. Vineri, 7 aprilie, în Centrul pentru Refugiați nu mai era cazat niciun refugiat și erau disponibile 162 de locuri. Majoritatea ucrainenilor nou-veniți și-au continuat drumul, puțini optând să rămână în Galați, chiar și pentru un timp. În privința refugiaților care au ales spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități, vineri, 7 aprilie, la blocul M11 erau 94 de ucraineni. La internatele și sălile de sport erau ocupate 18 locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 69 de locuri din 327. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală. În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat 14 permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni, cu 30 mai puține față de ziua precedentă.
Numărul refugiaților de la Vamă rămâne constant Scris de Mariana Constandache


Mai multe din această categorie: